Odinioară înțesată cu sute de mori de vânt, construcții simple dar pitorești, Dobrogea, parcă rușinată de ele, s-a dezbărat de toate moriștile bătrâne și știrbe. Nu degeaba Dobrogea este denumită ”țara vânturilor”, ea a fost în trecut și țara morilor de vânt. Erau multe, frumoase și dichisite de meșterii din sate, care aveau un simț al proporțiilor foarte bine dezvoltat. Ne-am lepădat cu prea mare ușurință de ele, deși făceau parte din istoria noastră, iar acum le privim cu jind pe cele din Olanda sau din Grecia, care au devenit o atracție turistică extrem de populară.

Dobrogea, țara pitorească a morilor de vânt

În Dobrogea sau ”țara vânturilor” cum i se mai spune, moriștile au apărut ca ciupercile după ploaie, încă din anul 1585. Cercetătorul etnograf Hedwig Rușdea scria că în anul 1901 existau în Dobrogea 639 de mori de vânt. Cele mai multe construcții de acest gen au fost în județul Tulcea, unde, pe vremuri, erau înregistrate 437 de mori.

Practic, nordul Dobrogei a fost zona cu cea mai mare densitate a morilor de vânt, iar acestea au funcționat pentru un timp îndelungat. Fiind o regiune cu prea puține ape curgătoare, dar în care vântul nu se oprește niciodată, în Dobrogea au apărut sute de astfel de instalații, cu ajutorul cărora localnicii își măcinau cerealele.

Rotunde sau ”căciulate”, toate morile au dispărut

Acum, dacă ne plimbăm prin satele din Dobrogea, nu întâlnim în periplul nostru nici măcar o moară de vânt, de prăsilă, vorba aceea. Putem doar să facem un exercițiu de imaginație pentru a ne întoarce în urmă cu mai bine de 100 de ani, pentru a vizualiza, cu ochii minții, cele peste 600 de mori de vânt în funcțiune. Localități din Tulcea și Constanța, în care existau sute de mori de vânt, nu mai au acum nici măcar un exemplar, fie el și scos din funcțiune.

Morile de vânt rotunde de ”tip olandez” sau ”căciulate” cum le mai spuneau locuitorii din nordul Dobrogei, au avut o răspândire foarte redusă, fiind atestate exemplare răzlețe în comunele Sarighiol, Dunavăț, Mahmudia, Valea Nucarilor, în raionul Tulcea, Mihail Kogălniceanu și în raionul Histria. În număr mai mare au existat în comuna Beștepe din Tulcea, însă acum nu mai există nici una.

Morile de vânt cu pivot, preferatele dobrogenilor

În Dobrogea se construiau două tipuri de mori de vânt: mori cu pivot, la care aripile cu întreaga construcție puteau fi orientate în direcția vântului și morile rotunde ”de tip olandez”, la care numai acoperișul împreună cu aripile se îndreptau către vânt. La rândul lor, acestea puteau fi cu etaj și cu două balcoane laterale sau mori mici cu soclul de piatră.

Potrivit cercetătorului etnograf Hedwig Rușdea, un loc aparte în categoria morilor de vânt cu pivot îl ocupa moara de la Caraibil, Tulcea, care a fost distrusă în anul 1965. Era o moară cu etaj, cu două balcoane laterale închise și cu 6 aripi, însă mecanismul ei de acționare a situat-o într-o categorie aparte. Moara din Caraibil a constituit, din punct de vedere tehnic, un tip mai evoluat și mai perfecționat, dar nu a fost unicat, pentru că mori de vânt cu pivot și transmisie cu două angrenaje au mai existat în trecut și în Dunavăț.

Morile de vânt cu vele, bijuteriile arhitecturale din sudul Dobrogei

Ca niște păsări neobosite care dau în permanență din aripi, morile de vânt cu vele erau impresionante. Acest sistem de captare de tip mediteranean, a fost cunoscut și utilizat în special în sudul Dobrogei. În zona de nord a regiunii au existat doar în mod excepțional astfel de mori care au folosit fele din pânză pentru captarea vântului, în locul aripilor din scândură. Scriitorul Gala Galaction a descris extrem de frumos morile pe care le-a văzut în Mangalia, în cartea sa ”Sub feeria lunii”.

”La marginea Mangaliei, pe drumul care duce spre satul Doi-Mai, sunt două mori de vânt. Drept vorbind, una poate fi anexată Mangaliei și cealaltă satului vecin. Depărtarea dintre ele este de vreun kilometru. Cea de lângă Doi-Mai pare încă în slujbă; soția ei de lângă Mangalia e, însă, năpustită…

Moara de lângă Mangalia a fost întemeiată în anul 1880. O inscripție, cu frumoase litere roșii elinești stă deasupra pragului morii și păstrează, pentru cei iubitori de trecut, amintirea evenimentului. Dacă moara a înghețat după război, a avut o frumoasă existență de aproape 40 de ani. Judecând asta după starea actuală, a fost o moară viguroasă și multe sutimi de kile de grâu s-au prefăcut în făină, sub pietrele ei.

Bârne zdravene asigură cele patru unghiuri ale construcției și între ele se încrucișează, ca niște speteze de zmeu, bârnele pereților. Pereții sunt din scânduri – azi roase și găurite.

În foișor, te urci pe o scară care își arată bine vârsta-i de patruzeci de ani. Foișorul e țuguiat și plin de uși și de ferestre, prin care Mangalia, dealurile megieșe și plăcile călătoare ale mării nălucesc și licăresc în fiecare clipă. Aici, în foișor, e o osie năprasnică, îngropată în fel de fel de bârne și de proptele. Căpățâna osiei iese afară, prin peretele morii, și răsfiră în văzduh o roată de douăsprezece antene subțiri și lungi. Din căpățâna osiei mai iese o prăjină, orizontală ca și osia, iar din vârful fiecărei antene pornește câte-o sârmă groasă și toate sârmele converg în vârful prăjinii. Acest dispozitiv aduce aminte de scheletul unei umbrele. Toată mașinăria înviază cu o ultimă condiție: în giganticul schelet de umbrelă trebuie întinse niște pânze pe care le umflă vântul și atunci antenele încep să se miște…” Gala Galaction, ”Sub feeria lunii”

Constanța, județul cu peste 200 de mori de vânt

În județul Constanța existau la începutul secolului XX, 202 mori de vânt, potrivit datelor statistice întocmite în cadrul anchetei industriale din 1901-1902, scria cercetătorul etnograf Hedwig Rușdea. Localitățile cu cele mai multe mori au fost Corbu și Gârliciu cu câte 12 exemplare, Negrești cu 11 instalații pentru măcinarea cerealelor, Sibioara, Ostrov și Tuzla au avut câte 8, iar Techirghiol și Dăeni s-au lăudat la vremea lor cu câte 7 mori.

Constanța a avut mori în multe alte localități, dar în număr mai redus. O moară de vânt cu pânze a fost găsită de cercetătorul Hedwig Rușdea în satul Curcani din județul Constanța în anul 1868. Ea a fost achiziționată și transferată la Muzeul Astra din Sibiu, unde specialiștii au reconstruit-o, iar acum poate fi văzută, alături de mori din alte zone, în curtea instituției de cultură. Acum, singurul loc în care putem vedea o moară de vânt în Constanța, este la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Construcția are o vechime de peste 100 de ani și a fost adusă din Jurilovca.

Dobrogea de Nord și morile ei

Mici sau mari, cu sau fără balcoane, care se rotesc sau nu după vânt, morile, chiar dacă nu au mai supraviețuit până astăzi, reprezintă mărturii ale geniului popular românesc.

În Tulcea, au existat la începutul secolului XX 437 mori de vânt, cele mai multe fiind în Beidaud 23 de construcții, Sarichioi 22 de instalații, Valea Nucarilor 21, Zebil și Istria câte 18, Beștepe și Jurilovca câte 17, Cataloi 14, Sarinasuf 13 și Carcaliu 10. La Sarichioi, din 22 de mori, nu au putut fi identificate în anul 1964 decât două și acelea parțial distruse. În prezent, în tot județul Tulcea, doar la Mănăstirea Celic Dere mai există o moară recondiționată.

Este păcat că în Dobrogea, țara morilor de vânt, aceste construcții nu mai pot fi văzute. Ele ar putea fi o importantă atracție turistică în regiune, așa cum se întâmplă în Olanda sau în Grecia, unde, aceste documente ale istoriei tehnicii populare au devenit importante puncte de interes.