• Destinația Mamaia Constanța este promovată, zilele acestea, la Salonul Mondial de Turism din Paris

    Facebook
    X
    LinkedIn
    WhatsApp
    Reddit
    Pinterest
    omd-mamaia-constanta-la-salonul-mondial-de-turism-de-la-paris

    Destinații noi, plimbări în natură, vizite culturale, experiențe gastronomice sau relaxare la malul mării. Toate aceste opțiuni de vacanță vor fi găsite la Salonul Mondial de Turism de la Paris, unde destinația Mamaia Constanța va fi promovată pentru prima oară în acest an.

    Cu câteva sute de destinații din Franța și din străinătate, târgul de turism de la Paris permite accesul la piaţa turistică franceză, atât din perspectiva zonelor de provenienţă, cât și din cea a categoriilor sociale ale vizitatorilor.

    “Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța vor fi prezenți în perioada 14-17 martie 2024 la Salonul Mondial de Turism de la Paris. Alături de colega mea de la departamentul comunicare, vor mai fi prezenți alături de noi Sebastian Puznava – vicepreședintele OMD Mamaia Constanța și Florin Petre – fotograf partener pentru buna acoperire media a evenimentului. Destinația noastră va participa în mod asemănător cu celelalte târguri de turism, cu 6 filme de prezentare, subtitrate de această dată în limba franceză. Sperăm să ne întoarcem de la Paris cu noi parteneri internaționali, care să ne sprijine atât în promovarea stațiunii Mamaia și a orașului Constanța în Franța, cât și cu atragerea de tour-operatori francezi către litoralul românesc”, a declarat George Măndilă, Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

    Evenimentul de la Paris reuneşte specialişti din domeniul turismului mondial, reprezentând organisme naţionale, regionale şi locale de turism, asociaţii profesionale, tour-operatori şi agenţii de turism, companii aeriene, firme de închirieri auto, societăţi de transport feroviar sau naval, lanţuri hoteliere, campinguri şi alte structuri de cazare și parcuri de distracţii.

    În zona Globe-Trotteurs din cadrul salonului, creatorii de conținut vor împărtăși experiențele lor de călătorie din cele patru colțuri ale lumii și din cele mai pitorești regiuni.

    Amoureux du Monde, Jonathan Radet, Lost in the USA, Jenny et Benoît, La Croisée du Monde, Bon voyage Camille sunt câțiva dintre participanți.

    Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.


    Descoperă mai multe la Discover Dobrogea

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

    Înscrie-te gratuit în clubul Discover Dobrogea

    Înscrie-te în newsletter-ul nostru și vei primi articole, promoții și sfaturi de călătorie direct în inbox, gratuit. Înscriindu-te în acest newsletter, confirmi că ești de acord cu politica noastră de confidențialitate a datelor personale, disponibilă în subsolul paginii. Dacă te răzgândești, te poți dezabona în orice moment.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *