Colindele sunt sarea și piperul sărbătorilor de iarnă, iar colindătorii, prin cuvintele pe care le folosesc, par a fi înzestrați cu puteri magice. Ei aduc, cu bucurie, fericire și sănătate în fiecare casă, motiv pentru care sunt mereu bine-veniți și întâmpinați cu zâmbetul pe buze de către gospodari. Puțini știu însă, că în perioada interbelică, toate urările de bine erau rostite ”pe dos” pentru gazdele care nu îi primeau pe colindători. Aceștia se considerau jigniți de gospodarii care nu le deschideau ușa și se răzbunau, fie prin urări în sensul negativ, fie produceau diferite stricăciuni în casa sau gospodăria gazdelor, practică denumită descolindat.

Descolindatul, un obicei prin care gazda era pedepsită

Descolindatul in DobrogeaÎn Dobrogea, modalitatea de colindare a gazdelor presupunea ca tinerii să intre în curte și să se așeze la ușă sau la fereastră, unde cântau colindul de casă. După terminarea acestuia, gospodarul ieșea la ușă și le solicita, dacă dorea, și alte colinde. Exista și situația în care ceata cerea permisiunea de a colinda, iar după acceptul gazdei interpreta colindul de casă și alte urări la cerere, scrie directorul Muzeului de Artă Constanța, Maria Magiru, în cartea ”Dobrogea studiu etnografic”. Când tinerii erau puși în situația jenantă de a cânta în fața unei case în care nu se aprindea lumina și nu ieșea nimeni afară, ei se considerau jigniți, cu atât mai mult cu cât nu erau răsplătiți pentru activitatea lor. Chiar dacă nu era cântat tot colindul, de regulă, ceata realiza după câteva strofe penibilul momentului și dorea să pedepsească gazda a cărei casă părea părăsită.

Ritualuri de descolindare

Motivele pentru care nu erau primiți colindătorii puteau avea legătură cu modul în care interpretau colindele, dar nu erau excluse nici antipatiile personale. Colindatul afară, fără anunțarea explicită a gazdei și, mai ales, lipsa contactului verbal sau nonverbal cu aceasta, a favorizat apariția diferitelor modalități de descolindare. Tinerii puteau să își concretizeze revolta, atât prin cântarea sau strigarea unor versuri ofensatoare, cât și prin practicarea unor ritualuri de descolindare.

Astfel, cetele de colindători încercau să pedepsească gazda care le-a ofensat. În urma descolindatului, ”păgubiții” se considerau nu atât gospodarii, cărora, în mod inevitabil, li s-au adus daune materiale și morale, ci mai ales tinerii, pentru că nu le-au fost apreciate intențiile. În opinia lor, refuzul gazdelor de a-i primi era un antecedent periculos, fiindcă putea contamina colectivitatea. Ei simțeau nevoia să îi pedepsească pe cei care încălcau tradiția colindatului, respectată cu sfințenie de comunitățile tradiționale. Gazdele neospitaliere erau judecate fără cruțare nu numai de către membrii cetelor, ci și de opinia publică a satului, informată de colindători, pe diferite căi, riscând să fie excluse, la nivelul comunicării culturale, din comunitate, spune directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Descolindatul în Dobrogea

Descolindatul a fost înregistrat în Dobrogea de Sud, atât sub formă de text cât și ca acțiune. Ca text, colindele folosite la descolindat erau niște formule mai scurte decât colinda, prin care se făceau urări inverse gospodarului, de la parodie până la amenințare. Un exemplu în acest sens, din Câșla, județul Tulcea, în perioada interbelică: ”Dați-ne măcar parale! Că vă luăm ușa-n spinare”.

Descolindatul in DobrogeaLa Peștera, în județul Constanța, Petru Caraman a scris că o variantă foarte răspândită de răzbunare a colindătorilor era deschiderea porții, pentru a fugi animalele și păsările din curte. Tot la Peștera, ceata care nu a fost primită cu colindul răsturna carul gazdei sau îi scotea piesele, de cele mai multe ori doar o roată. În schimb, la Hârșova colindătorii aruncau poarta gazdei pe o uliță. În alte localități, ceata scotea vitele din curte, pentru ca ele să se rătăcească prin sat sau pe câmp. Tot Petru Caraman scrie că la Cernavodă, colindătorii supărați împrăștiau cocenii ori șirele de paie, prin toată grădina și prin curte. Murdărirea pereților casei cu păcură, smoală, vopsea sau bălegar era o altă practică la care recurgeau colindătorii din Comana, Cernavodă și Hârșova, dar și la Șipotele, Peștera sau Topalu.

Descolindatul era practicat de copiii din cetele mici

În înțelesul său tradițional, descolindatul anulează urările de bine ale colindătorilor și le transformă în opusul lor, adică necaz, sărăcie sau boală. În general însă, foarte rar se întâmpla ca gospodarii să nu îi primească pe colindători. Aceste ritualuri de descolindare nu urmăresc, în mod voit, producerea unor prejudicii materiale gazdei neospitaliere. Ele sunt singura posibilitate, în acel moment, prin care membrii cetei eliberează nervozitatea acumulată. În plus, manifestările distructive erau specifice mai mult colindătorilor copii, adulții, fiind mai maturi în gândire, aveau ritualuri de descolindare mai ”civilizate”.

Descolindatul, o datină care a dispărut

Desigur, colindătorii apelau la multe alte metode neortodoxe, pe care nici nu vreau să le menționez să nu le dau idei tinerilor din ziua de azi. Aceste ritualuri de descolindare, înregistrate în perioada interbelică în 20 de localități din Dobrogea de Sud, au fost menționate de Petru Caraman. Partea bună este că această datină a dispărut. Totuși, și în zilele noastre am întâlnit astfel de manifestări la colindătorii cărora gazdele nu le-au deschis ușa. Fie că le-au luat preșul sau decorațiunile de la ușă, fie că le mâzgălesc pereții din scara blocului, copiii sunt inventivi și găsesc diferite motive să se răzbune dacă nu sunt primiți.

Este foarte important să primim colindătorii, pentru că ei ne vestesc Nașterea lui Hristos. În plus, decembrie este luna darurilor și a faptelor bune, suntem mai generoși și sărbătorim dragostea, ne bucurăm de colinde și de glasurile vesele ale copiilor care le cântă. Sărbători fericite!

Share

Leave a Reply