De la Kiustenge la Constanța, un drum lung de 500 de ani

Constanța de astăzi o știm cu toții, însă despre Kiustenge, orașul de altă dată, știm prea puține lucruri. Constanța de astăzi este aglomerată, cu imobile istorice, mai mult sau mai puțin reabilitate, cu multe clădiri noi, înghesuite una într-alta, cu plaje multe, cu bune și cu rele. Tocmai de aceea, vă invit să facem o incursiune prin orașul de la malul mării, pentru a afla cum era în secolul al XIX-lea.

Kiustenge, un oraș doar cu numele

Constanța, la începutul secolului al XIX-lea era doar un punct de debarcare. Era un biet sat în ruină, cu 20-30 de case din chirpici sau piatră, o geamie pe locul actualei moschei regale și cu multe maidane cu bălării.

”Casele răzlețe erau înconjurate cu garduri din tizic, pământ nears sau cele pretențioase cu piatră nerostuită, blocuri ciudate din piatră, de toate formele și mărimile, pusele unele peste altele, fără simetrie, fără preocupare estetică” precizează criticul de artă Doina Păuleanu.

”Orașul era cuprins, în partea care formează peninsula, începând din dreptul poștei, astăzi Muzeul de Artă Populară, până aproape de port. Oborul era în locul primăriei. Pe locul Liceului Domnița Ileana, astăzi Mihai Eminescu se afla ”conacul”, reședința caimacamului. Iarna, lupii veneau până în oraș, iar localnicilor le era teamă să se plimbe noaptea pe afară. Oamenii locuiau în bordeie joase, cu zăbrele la ferestre, pentru a fi ascunse fețele cadânelor de ochii bărbaților, dar și pentru a se feri de hoți”, aflăm din cartea ”Peninsula misterioasă, incursiune în istoriile Constanței”, scrisă de criticul de artă Doina Păuleanu.

Un oraș cu ziduri de cetate, locuit de multe minorități

În urmă cu 200 de ani, orașul era întărit cu ziduri de cetate, ale cărei porți erau în actualul centru vechi, pe malul mării, pe unde este acum Biserica greacă. „Partea centrală din peninsulă era, în 1835-1840 cartierul comercial, iar armenii aveau mahalaua lor, Cealîc Mahale spre plaja Duduia, unde este și astăzi biserica lor. Evreii locuiau spre centru, pe strada C.A. Rosetti, fostă Engleză, Sinagoga și Alleon. Grecii își aveau cartierul spre port, pe strada Karatzali de astăzi, în timp ce turcii, românii și bulgarii locuiau pe strada Sturza, în prezent Revoluției. Cartiere mici, cu multe minorități, care și acum și-au păstrat tradițiile vechi de secole.

În 1850, Constanța avea doar două străzi

Dacă acum, Constanța este împânzită de străzi, alei și bulevarde, în 1850, localitatea avea doar două străzi. Mahmudie Socacgi, strada Traian de astăzi și Sultan Hamam Socacgi, denumită ulterior Carol, acum B-dul Tomis erau singurele străzi din Constanța. De fapt, erau drumuri de pământ, cu gropi și dâmburi, cu praf și băltoace, ciulini și scaieți pe margini și câini flămânzi peste tot. Nu existau trotuare, nu era iluminat public. Chiar și așa însă, aspectul micului oraș se mai schimbase și au început să apară case noi.

”Cea mai arătoasă casă din Constanța era cea a negustorului evreu Bohor Seni de pe strada Traian, pe atunci Mahmudie Socacgi. Era prima casă cu cat, un lux mare pe vremea aceea. Ce monumentală părea atunci și ce meschină se prezintă acum, în mijlocul construcțiilor moderne de câte 5-6 caturi care o înconjoară astăzi” spune criticul de artă Doina Păuleanu.

”Două cafenele murdare, una lângă port și alta mai sus, țineau loc de bursă de afaceri, mic parlament, loc de întâlnire și de distracție al populației. Ciobanii veniți de peste Dunăre cu oile erau obiect de curiozitate, cu pletele lungi, căciuli imense, opinci, sarice și cu cojoace lățoase pe umeri”, scria Constantin Cioroiu în cartea sa ”Litoralul românesc, ghid sentimental”.

Constanța s-a dezvoltat timid, din 1858

Înflorirea propriu-zisă a Constanței a început prin 1858-1860, când sultanul a concesionat unei companii englezești exploatarea portului și construirea liniei ferate Cernavodă-Constanța. ”Atunci a venit mai multă lume în oraș. Ingineri englezi, mecanici germani, zidari italieni, muncitori armeni, greci, tătari, turci, lipoveni, bulgari și ruși umpluseră micul oraș. Întrucât aceștia aveau nevoie de adăposturi s-au ridicat numeroase case și construcții din piatră, dintre care unele, cele de pe strada Traian, în care administrația avea birourile, iar inginerii englezi locuințele, mai sunt și astăzi în picioare”, povestește criticul de artă Doina Păuleanu.

Piața Ovidiu, un maidan cu două magazine și câteva cafenele

Piața publică a Constanței anilor 1860 era, bineînțeles, tot în zona peninsulară, acolo unde acum turiștii admiră statuia lui Ovidiu. I se spunea meydan și era, de fapt, un maidan plin cu bălării. Tot acolo existau în 1862, două magazine și câteva cafenele.

”Pe atunci, Piața Ovidiu era un maidan pe care se aflau câteva cafenele joase, murdare, cu podele de lemn învechit. Toată lumea umbla pe aici cu fes pe cap, cu cealmale, șalvari, ilici, ghiubele și alte soiuri de îmbrăcăminte, pe care le vedem astăzi doar prin cărți de istorie sau relicve în muzee de antichități”, scria I.N. Duployen. El a precizat că nici grecii sau bulgarii nu se deosebeau la port de ceilalți, numai românii stricau acest mediu ambiant. Ciobanii veniți de peste Dunăre cu oile erau obiect de curiozitate, cu pletele lungi, căciuli imense, sarici și cojoace lățoase pe umeri.

Casele turcești, clădite din vechile edificii romane

Cei care au călătorit prin Constanța la jumătatea secolului al XIX-lea, constatau că nu este nimic oriental în acest oraș, în afară de o moschee și câteva locuințe fără stil.

În 1872, orașul este descris de E. Isambert, membru al Societății de Geografie din Paris, care constată că: ”Străzile sunt pline de pietre cu inscripții, coloane și sculpturi. Toate casele turcești, ruinate azi, au fost clădite cu bucăți împrăștiate ale edificiilor vechi. Vezi ici o friză greacă ce servește de temelie unui zid roman, mai încolo cărămizi romane servesc de trepte scărilor unei case turcești.”

Constanța, un orășel cu 4500 de locuitori

În anul 1878, urbea nu depășea perimetrul peninsulei și se întindea până în dreptul sediului actual al Tribunalului Constanța. La recensământul din 1879, în oraș erau înregistrați 4530 de locuitori, care stăteau în 569 de case, majoritatea cocioabe, dispuse pe 49 de străzi.

La acea vreme, iluminatul se făcea cu 49 de lămpi cu petrol, iar serviciile de salubritate și de incendiu se reduceau la trei căruțe cu cai. 11 sergenți făceau pază pe timpul nopții, însă niciunul nu patrula ziua, scria Constantin Cioroiu în cartea sa.

Constanța a fost salvată de la dispariție, de poziția ei strategică

Dacă poziția geografică a Constanței nu ar fi fost importantă, chiar strategică și vitală pentru comunicarea cu lumea, aceasta ”ar fi dispărut ca multe altele și ruinele ei ar fi fost acoperite de lințoliul uitării”, afirma primarul Constanței Virgil P. Andronescu, cel care a condus orașul timp de patru mandate neconsecutiv, între 1908 și 1925.

După integrarea Dobrogei în granițele țării, dezolanta periferie imperială devine o regiune importantă a statului român și parte integrantă, chiar determinantă pe anumite paliere, a marilor proiecte naționale, începute de Regele Carol I.