Astăzi se împlinesc 160 de ani de la Mica Unire. 24 ianuarie 1859 este data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 și al Țării Românești, pe 24 ianuarie 1859. Este primul pas al procesului ce a dus la realizarea României Mari, al doilea fiind revenirea Dobrogei la Țară, în 1878. Fără aceste două momente, România nu ar fi fost atât de mare la sfârșitul anului 1918. Totodată, prin reformele pe care le-a înfăptuit Alexandru Ioan Cuza, susținut de colaboratorii săi, s-au pus bazele statului modern român.

Evoluția lui Alexandru Ioan Cuza

Istoria este făcută de oameni, iar personalitățile rămân în istorie prin ceea ce au realizat pentru țara și poporul lor. Se duce o campanie de demitizare a istoriei noastre, prin exacerbarea defectelor personalităților naționale. Dar, să nu omitem că și eroii acestui neam au fost oameni. Cu calități și cu defecte. Important însă, este ceea ce lasă posterității.

Nici Alexandru Ioan Cuza nu reprezintă o excepție. A fost un om ca noi toți, supus greșelii, dar faptele sale mari au fost definitorii pentru devenirea României și pentru poporul român. Nouă, românilor, ne plac picanteriile, iar viața omului Cuza ne-a oferit nenumărate.

Alexandru Ioan Cuza rămâne însă în istorie, prin ceea ce a făcut: unirea Moldovei și Țării Românești și prin nenumăratele sale reforme, care au constituit baza modernizării statului român abia format, afirmă doctorul în istorie Lavinia Dumitrașcu, muzeograf în cadrul Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța. Am stat de vorbă cu ea, la ceas de sărbătoare, despre personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și despre omul Alexandru Ioan Cuza, care a știut să transforme în atuuri ceea ce se consideră a fi defecte și de care s-a folosit pentru binele țării.

Lavinia Dumitrascu

”Cuza s-a născut în Bârlad și nu a provenit dintr-o familie săracă. A învățat la un pension francez din Iași, unde a fost coleg cu Kogălniceanu și cu Alecsandri. Aceștia, ca și Brătienii și mulți alții cu care luptase în 1848-1849, l-au sprijinit în realizarea Unirii și a reformelor.

La 15 ani, Cuza a plecat la Paris, unde a început să studieze la Facultatea de Medicină. Nu a terminat-o și s-a înscris la Drept, însă nici aici nu și-a finalizat  studiile. Adolescentul Alexandru Ioan Cuza avea o fire boemă, pe care o adoptau mulți dintre tinerii plecați la studii în străinătate, scăpați fiind de rigorile impuse de părinți. Astfel, Cuza a jucat cărți, nu refuza un pahar cu vin și îi plăceau femeile. Era un bărbat deosebit de atrăgător și de magnetizant. Vorbea foarte frumos, era  politicos, cinstit și avea magnet la femei. Femeile l-au ridicat și au avut o contribuție importantă în decăderea lui”, mi-a precizat doctorul în istorie, Lavinia Dumitrașcu.

Cum a devenit Cuza, domn al Moldovei și al Țării Românești

Întors în țară, Cuza a ales cariera armelor. Legătura amoroasă pe care a avut-o cu soția caimacamului Nicolae Vogoride, Cocuța, a adus avantaje atât pentru el, cât și pentru țară. Cu ajutorul Cocuței, Alexandru Ioan Cuza a urcat foarte rapid în gradele militare și a ajuns maior. În 1857, alegerile au fost măsluite de caimacam și grație relației pe care Cuza o are cu Cocuța, obține de la aceasta scrisorile care-l incriminau pe Vogoride. Se pare că dragostea era mare: Vogoride își diviniza soția, iar aceasta era iremediabil îndrăgostită de Cuza. Astfel se explică faptul că, în ciuda acțiunii tânărului maior referitoare la alegeri, acesta este susținut, în continuare de caimacam, care nu doar că-l ridică la gradul de colonel, ci îl numește ajutor al Hatmanului Miliției Moldovei.

Reprezentant al Partidei Naționale, sprijinit de camarazii săi de la revoluție și de armată, Alexandru Ioan Cuza este ales, în unanimitate, pe 5 ianuarie 1924, domn al Moldovei.

O delegație de la Iași a plecat spre Istanbul să ducă rezultatul alegerilor din Moldova și s-a oprit pe drum în București, unde aveau loc alegeri. Conservatorii nu erau prea hotărâți asupra unui nume și mai mult sub presiune decât cu vorba bună, au fost determinați să îl voteze pe Alexandru Ioan Cuza, domn și în Țara Românească. Convenția de la Paris nu prevăzuse așa ceva, iar Marile Puteri erau puse în fața faptului împlinit.

Problema care se punea în acel moment era recunoașterea unirii de Marile Puteri. Napoleon al III-lea al Franței, a sprijinit înfăptuirea Unirii. Se opuneau Austria, care avea interese vizavi de Transilvania și Imperiul Otoman, sub autoritatea căruia eram. Recunoașterea unirii s-a făcut prin două metode: cea diplomatică, prin trimiterea lui Alecsandri și a lui Ghica în Franța și Anglia și prin acțiunea personală a domnului Cuza la Istanbul.

Alexandru Ioan Cuza la Sulina și în Constanța

Doctorul în istorie, Lavinia Dumitrașcu a dorit să ne oprim puțin și asupra trecerilor lui Alexandru Ioan Cuza prin Dobrogea, în drum spre capitala Imperiului Otoman. Prima dată în 1860, scopul fiind obținerea recunoașterii unirii. De la Galați s-a îndreptat spre Sulina. Era însoțit, printre alții, de ofițerii Leca și Haralamb, dar și de Bolintineanu, care povestește despre călătorie. S-au deplasat spre Sulina cu vasul francez ”Taurus”. Aici, pe corveta ”Beyrut”, trimisă de Înalta Poartă, delegația română era așteptată de guvernatorul turc și de doi funcționari, care l-au întâmpinat pe domn în mod amabil, dar ”cu demnitatea cuvenită suveranilor români independenți”. Au fost trase trei salve de tun, în cinstea lui Cuza. La întoarcere, delegația a fost primită cu mare pompă și cu mult popor la Galați. Atunci, domnul Cuza a exclamat: ”Știu cum se face asta. Nu-mi plac comediile.” Această afirmație spune multe despre felul domnului de a fi.

”A doua călătorie pe care Cuza a făcut-o în Dobrogea, a fost în iunie 1864. S-a îmbarcat din Constanța spre Istanbul, tot pe corveta „Beyrut”, pusă la dispoziție de sultan. Când a ajuns la Cernavodă, domnitorul a fost întâmpinat de dobrogeni, iar musulmanii i-au dăruit un batal învelit în tricolor, un semn de iubire și speranță. De la Cernavodă, Cuza a plecat spre Constanța cu un tren expres, condus, personal, de directorul căii ferate, Trevor Barkley. Drept mulțumire, domnul Cuza i-a dăruit lui Barkley un ceas decorat cu inițialele sale, bătute în diamante”, a mai spus doctorul în istorie, Lavinia Dumitrașcu.

”Courier d’Orient” comentează despre modul în care Cuza a fost primit la Constanța: ”La Constanța, toate autoritățile civile și militare erau adunate pentru a face onorurile. Când a urcat la bordul marii ambarcațiuni Beyrut, în fața căreia flutura tricolorul românesc, Carol, în calitate de oaspete al sultanului, a fost salutat cu 21 de salve de tun.

Întors în țară, Cuza aduce în discuția Adunării, ideea unui port la Marea Neagră, la Constanța. Dobrogea era însă sub autoritatea Imperiului Otoman, iar domnul Principatelor privea la această idee, doar ca un vis. Succesorul său, Carol I, va fi cel care, după unirea Dobrogei cu România, va avea posibilitatea să pună în aplicare acest vis românesc al lui Cuza.

Revenind la recunoașterea unirii de către Înalta Poartă, Cuza reușește. El s-a folosit de șarmul și de cunoștințele sale, dar a fost sprijinit și de femeile care aveau influență asupra personalităților otomane decizionale.

Cuza, fondatorul statului român modern

Recunoașterea unirii în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, nu a fost de ajuns pentru domn și apropiații lui, spune Lavinia Dumitrașcu. Ea a precizat că, prin numeroasele reforme, au fost puse bazele statului românesc modern. Mă limitez să le enumăr, deoarece este mult de scris despre fiecare în parte: reforma fiscală, unificarea politică, secularizarea averilor mănăstirești, Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, reforma agrară, reforma electorală, Legea Instrucțiunii publice și unificarea sistemului de măsuri. De asemenea, Cuza a introdus Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Codul Civil, Codul de Procedură Civilă și instanțele judecătorești; a înființat Universitățile de la Iași și de la București, Armata Națională, Ministerul de Război, Arsenalul Armatei, Regulamentul de Navigație și multe altele. În doar 7 ani, sub conducerea lui Cuza,  s-a creat un stat modern.

În toate acțiunile sale, Cuza a fost sprijinit de Elena Doamna Cuza, cu care se căsătorise în 1844. Nu era foarte frumoasă, dar era inteligentă și fusese crescută în spiritul datoriei față de soț și de țară. Doamna nu a putut avea copii. Dar, i-a acceptat lui Cuza numeroasele escapade. Mai mult decât atât, a înfiat copiii pe care acesta i-a avut cu cea mai importantă amantă a sa, Maria Obrenovici. Aceasta era exact opusă Doamnei. Avidă după bani și influență, a profitat din plin de slăbiciunea lui Cuza și a complotat pentru înlăturarea sa de la putere.

 Abdicarea lui Cuza și plecarea în exil 

Prin faptele sale mari, Cuza a deranjat mulți factori de decizie ai țării: Biserica, boierii, din cauza reformelor, mai ales cea agrară, burghezia și, ca o lovitură sub centură, o parte a armatei. S-a îconjurat de o camarilă coruptă. În plus, a fost trădat de amanta sa, Maria Obrenovici. Femeile l-au ridicat și, într-un final, l-au doborât.

Înlăturarea i s-a datorat, în bună parte și lui Cuza însuși. Acesta declarase, în repetate rânduri, că este mândru că a realizat unirea și că va fi la conducerea țării, atâta vreme cât poporul i-o cere. Mai mult, spunea că va fi gata să predea domnia unui prinț dintr-o casă domnitoare.

În 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice și să plece în exil. Însoțit de credincioasa sa Doamnă și de cei doi băieți: Alexandru Ioan Cuza și Dimitrie. În locul său a fost adus, după mai multe încercări la Casele regale ale Europei, un prinț german: Carol de Hohenzollern-Singmaringen, cel care avea să fie cunoscut sub numele de Carol I și care a devenit român, prin ceea ce a realizat pentru țara adoptivă. Bazele modernizării statului român, au fost puse însă de Alexandru Ioan Cuza, care rămâne, prin faptele sale, în istoria românilor, ca unificator și reformator.

Cuza a fost trimis în exil. A stat la Paris și la Viena. Nu trăia pe picior mare, ci destul de modest. A cerut, de mai multe ori, să revină în țară, dar nu i s-a permis. A murit în Heidelberg, pe 15 mai 1873, la doar 53 de ani. Conform testamentului, a fost înmormântat la moșia sa de la Ruginoasa. De la graniță și până la locul în care a fost îngropat, drumul a fost flancat de 30.000 de țărani, care își plângeau Domnul. Cuza a fost cel care le dăduse pământ și dreptul de a avea un cuvânt de spus pentru țara lor.

În 1944, trupul său a fost depus la Biserica „Trei Ierarhi” din Iași. În 2014, localnicii din Ruginoasa cereau autorităților să le dea domnul înapoi, pentru a fi înmormântat „acasă”, alături de mama sa și de cei doi fii.

Alexandru Ioan Cuza, a fost Domnul Unirii și al țăranilor, al modernizării țării. Un om cu calități și cu defecte. Dar, mai presus de toate un Domn, care a realizat un prim pas spre Unirea cea Mare și care a pus bazele unei Românii moderne și de aceea trebuie să îl respectăm așa cum merită.

La mulți ani, România!

Share

Leave a Reply