fbpx

Competiția Eco-Vlog pentru Constanța a ajuns la final, iar organizatorii i-au premiat pe câștigători. Au obținut premii, tinerii care au luat atitudine și au realizat vlog-uri originale, în care au prezentat problemele de mediu din Constanța, dar au identificat și soluții pentru rezolvarea acestora. La încheierea competiției, fiecare câștigător a transmis un mesaj, din dorința de a crește simțul civic în rândul constănțenilor.

Marele premiu al competiției Eco-Vlog a ajuns la Cristina Tănase

Câștigătoarea premiului cel mare, o dronă DJI Mini 2, este Cristina Tănase. Ea ne-a povestit cum a realizat materialul, dar și ce anume a determinat-o să intre în competiție.

castigator-concurs-eco-vlog-cristina-tanasePentru mine a fost o experiență foarte plăcută să lucrez la clipul pentru Eco-Vlog. Mi-am dorit să gândesc un concept de videoclip care să fie interesant, atât ca discurs, dar și vizual vorbind, să atragă atenția asupra subiectului propus.

De asemenea, a trebuit să țin minte ideile pe care vreau să le transmit și să le spun în fața camerei, un alt lucru nou pentru mine.

După cum menționez și în vlog, problemele de mediu ne afectează pe toți și totuși trăim niște vieți atât de agitate și aglomerate, încât uităm adesea că acțiunile noastre pot influența mediul înconjurător.

Consider că astfel de acțiuni au un rol de responsabilizare și de aducere în atenția oamenilor, a faptului că ceea ce facem noi în viața de zi cu zi, poate avea un impact pozitiv sau negativ.

Cu siguranță, e nevoie de astfel de campanii, pentru ca oamenii să conștientizeze că pot face o diferență și că e ceva ce poate realiza fiecare dintre noi, pentru a avea mai multă grijă de planetă și, mai local, de orașele în care locuim”, a afirmat prima clasată, Cristina Tănase.

Premiul Eco-Vlog pentru cea mai ingenioasă soluție i-a fost acordat lui Alin Panaite

Camera de acțiune GoPro Hero 8 oferită în concurs pentru cea mai ingenioasă soluție privind combaterea poluării a fost câștigată de Alin Panaite. El a precizat că este esențial să ne implicăm în proiecte care vizează protecția mediului, astfel încât și cei din jur să devină mai responsabili.

castigator-concurs-eco-vlog-alin-panaite”Cred că implicarea în astfel de proiecte este foarte importantă. Nu poţi sta pe margine într-o stare de pasivitate comodă şi după aceea să te plângi că nu e bine.

Cred că multe lucruri aiurea se întâmplă pentru oamenii nu se implică sau nu taxează cumva atitudinea celor care fac greşeli sau chiar lucruri nesimţite.

”Nu e treaba mea”, ”nu mă bag” sau ”dacă se supără cineva”… cam asta auzim ca scuză pentru neimplicare.

Avem nevoie să ne uităm uneori în oglindă, chiar dacă nu ne place întotdeauna ceea ce vedem. Ascunderea gunoiului sub preş, la propriu şi la figurat, e un sport naţional. Ne place să ne credem cei mai buni, pui de daci liberi şi acceptăm foarte greu critica.

Obiceiurile proaste şi mentalităţile nu se schimbă peste noapte. Este nevoie de timp şi răbdare, şi de suficient de mulţi oameni dispuşi să se implice”, spune Alin Panaite.

Premiul pentru montaj și cel pentru popularitate au fost câștigate de Georgian-Daniel Pădurariu

Al treilea premiu pus la bătaie în competiția Eco-Vlog pentru Constanța, un stabilizator DJI Osmo Mobile 3, a fost câștigat de Georgian-Daniel Pădurariu. Deoarece vlog-ul său a avut cele mai multe vizualizări și reacții din partea publicului, Georgian a câștigat și premiul de popularitate, care constă într-un hard disk extern de 1,5 TB.

georgian-daniel-padurariu-castigator-eco-vlog-pentru-constanta”Se poate interveni cu o varietate de soluții în combaterea poluării, însă totul se rezumă la educarea oamenilor.

Ceea ce prezint în videoclipul realizat pentru concursul Eco-Vlog, este impactul omului asupra naturii.

Toți ne dorim un oraș curat, cu aer mai puțin poluat și apă ca de izvor. Însă câți dintre noi alegem să înlocuim măcar 1 zi/săptămână mașina personală cu mijlocul de transport în comun sau cu bicicleta?

Câți dintre noi se apleacă pe stradă după o sticlă aruncată cu indiferență pe jos? Comoditatea, indiferența noastră, a oamenilor, nu face decât să distrugă în loc să construiască un loc mai bun.

La fel ca în domeniul Sănătății, preferăm să tratăm o problemă doar după ce se agravează, în loc să o prevenim. Trebuie să conștientizăm faptul ca uneori poate fi prea târziu pentru a mai face acest lucru.

Totul ține de om, indiferent câte soluții apar pentru a crește calitatea aerului sau curățarea mediului înconjurător, acestea pot fi ignorate sau nerespectate. Tocmai de aceea, omul care nu conștientizează/respectă aceste aspecte, trebuie să fie sancționat mai dur”, apreciază Georgian-Daniel Pădurariu.

Elena Gheorghiu a obținut premiul pentru cel mai bun sunet

Cea de-a doua câștigătoare de sex feminin, în cadrul competiției Eco-Vlog pentru Constanța este Elena Gheorghiu. Ea a câștigat premiul pentru cel mai bun sunet și a fost recompensată cu un kit de vlogging.

Eco-vlog-pentru-constanta-castigator-elena-gheorghiu”Pentru mine a fost o provocare să fac eco-vlog-ul. M-am plimbat vreo 2 weekenduri pe malul mării, pe malul lacului, deși știam cu ce probleme ne confruntăm.

M-am documentat puțin, am filmat în timpul plimbărilor și m-am gândit cum aș putea să pun în lumina cea mai bună toate aceste lucruri. Pentru mine, locul pe care l-am ales este unul de suflet și îl văd cu mare potențial dacă ar fi puse în practică soluțiile pe care le-am propus în video.

Sper să găsim o finanțare și această problemă chiar să-și găsească rezolvarea și în viața reală, nu doar pe hârtie sau virtual. Am fost surprinsă plăcut de reacțiile pozitive pe care le-am primit de la cei care au vizionat clipul”, a povestit încântată, Elena Gheorghiu.

Premiul pentru imagine i-a fost oferit lui Marian Adochiței

Pentru că iubește să se plimbe în natură, Marian Adochiței a realizat vlog-ul cu mare plăcere, știind exact care sunt problemele de mediu cu care se confruntă orașul Constanța. Marian a câștigat un hard disk extern de 4 TB pentru materialul pe care l-a realizat și ne-a transmis că astfel de campanii de conștientizare sunt binevenite.

eco-vlog-pentru-constanta-castigator-marian-adochitei”Mi-a plăcut foarte mult ideea din spatele campaniei Eco-Vlog pentru Constanța și am considerat că pot contribui și eu cu ceva în acest sens.

Cine mă cunoaște știe că sunt pasionat de natură și fotografie, însă, uneori am un gust amar când merg să fac poze prin diferite locuri. În loc să surprind frumusețea naturii prind în cadru neglijența oamenilor și, pe alocuri, “urâțenia” orașului. De aceea, am vrut să fac un clip în care să arăt toate lucrurile astea, pentru a le face mai vizibile oamenilor. Cred că e ceva cu care relaționează mulți dintre noi, iar dacă pot să ajut și eu cu ceva, m-am gândit: de ce nu?

Campaniile de acest fel sunt binevenite, zic eu, pentru că e nevoie ca oamenii să vadă realitatea orașului în care trăim, dincolo de farmecul general al Marii Negre, cu care toți sunt familiari. Avem un oraș foarte frumos, dar depinde de noi dacă va rămâne așa sau dacă vom rămâne indiferenți la problemele cu care se confruntă”, a precizat Marian Adochiței.

Concursul Eco-Vlog pentru Constanța a fost organizat de Oceanic Club și OMV Petrom. În cadrul competiției au fost premiați tinerii care au realizat materiale în care au atras atenția asupra problemelor de mediu din Constanța, dar care au oferit și soluții pentru rezolvarea acestora.

96Shares

Leave a Reply