• Comunitatea Evreiască sărbătorește, de astăzi, Rosh Hashanah, Anul Nou Evreiesc 5787

    Facebook
    X
    LinkedIn
    WhatsApp
    Reddit
    Pinterest
    Rosh Hashanah Anul Nou Evreiesc

    Din acestă seară (11 septembrie 2026), după apus, comunitățile evreiești din întreaga lume sărbătoresc Rosh Hashanah, Noul An evreiesc.

    La Sinagoga Mare din Constanța, recent reabilitată, va avea loc mâine, de la ora 11.00, un serviciu religios, care va include rugăciuni și imnuri sacre, marcând începutul acestei sărbători. Rosh Hashanah deschide luna Tishrei și o perioadă sfântă de zece zile, care va culmina cu Yom Kipur – Ziua Ispășirii.

    Va fi pentru prima dată, în ultimii 35 de ani, când ceremonia organizată cu ocazia acestei sărbători va avea loc în Sinagoga Mare din Constanța, templul fiind închis din anul 1991, din cauza stării avansate de degradare.

    Sinagoga Mare Constanța

    „Este momentul să ne pregătim de Roș Hașana și Iom Kipur. Acum este momentul să facem pașii necesari pentru a intra în anul 5787 cu demnitate, cu un plan de a deveni mai buni și mai apropiați de Sursa existenței noastre, cu o șansă reală de a fi înscriși în Cartea Vieții, în cartea bunăstării și succesului. Călătoria noastră spirituală, drumul înapoi către Dumnezeu, către sfințenie, către ascultare, către propriul nostru suflet și motivul pentru care ne-a fost încredințat, a început.


    Șana Tova Umetuka, un an bun și dulce, un an de pace, liniște, spiritualitate, sănătate, bucurii și împliniri și Ktiva vehatima tova, înscriere și semnătură în Cartea Vieții vă doresc tuturor!”, este mesajul pe care îl transmite Sorin Lucian Ionescu, președintele Comunității Evreiești Constanța.

    Tradițiile sărbătorii Rosh Hashanah

    Anul Nou evreiesc este sărbătorit timp de două zile, după calendarul evreiesc. Acesta a fost introdus de către Hillel al II-lea, în jurul anului 359, cu mult timp înaintea calendarului gregorian, introdus în anul 1592 și folosit de majoritatea oamenilor de pe glob.

    „Spre deosebire de calendarul gregorian, care se bazează doar pe soare, cel evreiesc este calculat atât după soare, cât și după lună, astfel că anii coincid cu soarele,iar lunile cu luna, motiv pentru care nu este sărbătorit în fiecare an în aceeași zi.

    În prima zi a anului evreiesc se celebrează momentul creației primului om, Adam, de către Dumnezeu.

    Această sărbătoare este centrată pe relația dintre Dumnezeu și umanitate, iar festivitatea se desfășoară pe un fundal sonor produs de „shofar”, un instrument muzical care are forma unui corn de berbec, despre care se spune că este un simbol al plansetului lui Adam, primul păcătos de pe Pământ”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, președintele Comunității Evreilor din Constanța, Sorin Lucian Ionescu.

    Una dintre tradițiile acestei sărbători este ascultarea sunetului șofarului, un corn de berbec, deoarece, în textele sfinte este scris: „Fericit este poporul care cunoaște sunetul de trâmbiță. Fie ca el să se învrednicească să sune din șofar în sfințenie și puritate, trezind inimile spre Tșuva (pocăință), și fie ca noi toți să auzim foarte curând Șofarul lui Mașiah”.

    Un alt obicei este cel de a mânca mere cu miere, ca simbol al unui an nou dulce și fericit. În aceste zile, credincioșii sunt chemați să privească înapoi cu recunoștință, să ierte, să se împace și să pășească cu încredere într-un nou început.

    Slujba de Rosh HaShana se desfășoară pe durata întregii zile

    Sărbătoarea de Rosh Hashana sau Anul Nou Evreiesc are o însemnătate deosebită, iar slujba oficiată este foarte lungă, ea începând dimineața și teminându-se după-amiază.

    Evreii se salută în această zi, spunându-și „L’Shanah Tovah”, în traducere „Un an nou bun”. Potrivit tradiției evreiești, urările făcute, cu credință, în această zi, pot influența soarta oamenilor, în anul care vine.

    Merele, mierea și rodiile sunt produsele tradiționale de Rosh HaShana – Anul Nou Evreiesc

    „Produsele tradiționale consumate de evrei cu ocazia Anului Nou evreiesc sau Rosh Hashanah sunt feliile de mere înmuiate în miere, ele reprezentând speranța că anul care va veni o să fie mai dulce. În timpul consumării acestora, evreii spun rugăciuni.

    În cea de-a doua noapte de Rosh HaShana, evreii consumă bucăți de rodie, deoarece conține peste 600 de semințe, câte una pentru fiecare dintre principiile morale prevăzute în religia evreiască. În plus, se spune că persoanele care consumă rodii de Anul Nou evreiesc vor face atâtea fapte bune, câte semințe are fructul”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Sorin Lucian Ionescu, președintele Comunității Evreilor din Constanța.

    În această zi sfântă, evreii se căiesc pentru păcatele lor

    Rosh HaShana reprezintă și o sărbătoare în cadrul căreia evreii își cer iertare pentru greșelile și pentru păcatele pe care le-au făcut în anul care s-a încheiat, deoarece, potrivit tradiției evreiești, pe durata acestei zile, Dumnezeu decide cine rămâne în viață și cine va muri pe parcursul noului an.

    „Procesul de recunoaștere a păcatelor se numește „teshuvah”, iar în cadrul sărbătorii, evreii sunt încurajați să se împace cu cei cu care s-au certat și să fie mai înțelegători și mai buni în anul care vine, deoarece această sărbătoare este despre liniște interioară și pace”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Sorin-Lucian Ionescu, președintele Comunității Evreiești din Constanța.


    Descoperă mai multe la Discover Dobrogea

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

    Înscrie-te gratuit în clubul Discover Dobrogea

    Înscrie-te în newsletter-ul nostru și vei primi articole, promoții și sfaturi de călătorie direct în inbox, gratuit. Înscriindu-te în acest newsletter, confirmi că ești de acord cu politica noastră de confidențialitate a datelor personale, disponibilă în subsolul paginii. Dacă te răzgândești, te poți dezabona în orice moment.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *