Comuna Jurilovca are site turistic, film de prezentare și manual de brand

martie 23, 2025

comuna-Jurilovca-are-site-turistic

Devenită din ce în ce mai prezentă în opțiunile turiștilor, comuna Jurilovca din județul Tulcea face pași clari către o dezvoltare durabilă și cât mai organizată.

În acest weekend a fost lansat portalul visitjurilovca.ro , un site în primul rând de prezentare, dar și de promovare a localității.

De ce un site pentru comuna Jurilovca?

Atât pentru oaspeți, cât și pentru comunitate, au explicat la conferința de presă de sâmbătă Marius Potolea, vicepreședinte al Asociației Descoperă Jurilovca, și primarul localității, Eugen Ion.

Turiștii care aleg să vină la Jurilovca, din ce în mai mulți la număr, vor avea, de acum înainte, la un loc, toate informațiile legate de localitate: locurile de cazare, restaurantele sau punctele gastronomice, dar și obiective turistice, servicii și activități și tradiții specific zonei.

Portalul mai reunește artizani și producători locali, ale căror produse pot fi astfel cunoscute publicului și achiziționate de cei interesați.

Lansarea site-ului visitjurilovca.ro face parte din proiectul „Descoperă Jurilovca”, proiect pentru care Asociația Descoperă Jurilovca – formată din operatorii de turism și producătorii din comună, a obținut finanțare europeană în valoare de 48.000 de euro. Finanțarea a fost asigurată prin intermediul GAL Razim de către AFIR, în cadrul PNDR, programul Leader.

În cadrul aceluiași proiect, a cărui implementare a durat aproape un an, a fost adoptată sigla turistică a localității, a fost creat un manual de brand pentru uzul tuturor celor care doresc să se asocieze cu brandul turistic Jurilovca și a fost realizat un portofoliu foto-video al comunei și obiectivelor din zonă.

Scopul Asociației Descoperă Jurilovca este dezvoltarea unui turism durabil în această comunitate tradițională de pe malul lacului Razim, precum și promovarea destinației turistice Jurilovca, o destinație care a crescut în ultimii ani mai ales datorită colaborării dintre sistemul public și mediul privat și a investițiilor realizate de autorităților locale în infrastructură.

2 Comentarii

  1. Anghelescu Cristian

    Când va fi organizat in acest an Festivalul Borsului de la Jurilovca?

    Răspuns
    • Auris Luca

      În luna septembrie, cel mai probabil.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Vreți să faceți parte din echipa Cazinoului Constanța?

Vreți să faceți parte din echipa Cazinoului Constanța?

Societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL anunță selecția dosarelor pentru angajarea personalului necesar desfășurării activităților din cadrul Cazinoului Constanța. Se caută persoane dedicate pentru următoarele posturi: Șef serviciu administrativ Agent de...

Reînnoirea cărții de identitate – informații utile

Reînnoirea cărții de identitate – informații utile

Autoritățile locale îi roagă pe constănțeni să își verifice valabilitatea cărții de identitate. Dacă se apropie data expirării, este recomandat să luați din timp măsurile necesare pentru reînnoire. Atenție! Puteți depune cererea pentru eliberarea unei noi cărți de...

Pin It on Pinterest

Descopera Dobrogea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.