Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, începând de astăzi, 29 septembrie 2024, în Dobrogea va fi instituit COD PORTOCALIU pentru următoarele fenomene meteo: ploi torențiale și abundente, intensificări ale vântului.
Interval de valabilitate cod portocaliu:
– 29 septembrie 2024, ora 20:00 – 30 septembrie 2024, ora 10:00.
În această perioadă, vor exista ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor ajunge la 40-60 l/mp, local chiar peste 70 l/mp. De asemenea, vântul va avea intensificări semnificative, cu rafale de 70-85 km/h.
Primăria Constanța face apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate, panourilor publicitare, precum și a imobilelor aflate în construcție. Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea sub copacii de pe marginea drumurilor.
Pentru a semnala probleme apărute, constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot apela non-stop la următoarele numere de telefon:
– Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
– Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
– Dispecerat Serviciul Protecție Civilă – 0737/552271
.
0 Comentarii