Ceremonii dedicate Zilei Independenței Naționale a României, la Constanța

mai 7, 2026

Ceremonii Constanța - Ziua Independenței Naționale
Ministerul Apărării Naționale – Comandamentul Flotei Constanța organizează duminică, 10 mai 2026, de la ora 11:00, în Parcul de la Casa de Cultură, manifestări dedicate Zilei Independenței Naționale a României.
Ziua de 10 Mai are o semnificație aparte în istoria țării noastre, fiind legată de proclamarea independenței de stat a României și de afirmarea valorilor naționale și a spiritului de unitate. Începând din anul 2022, această dată este marcată oficial ca Ziua Independenței Naționale a României, în baza Legii nr. 189/2021.
Programul va include momente solemne și ceremoniale militare precum: întâmpinarea oficialităților, salutul drapelului, serviciul religios, alocuțiuni, depuneri de coroane de flori și defilarea gărzii de onoare.
Pentru buna desfășurare a manifestărilor, vineri, 08 mai 2026, va avea loc repetiția generală, în același interval orar.
În contextul defilării gărzii de onoare, traficul rutier va fi restricționat temporar pe prima bandă de circulație, între Aleea Daliei și strada I.L. Caragiale, în data de 10 mai 2026, între orele 11:55 – 12:05, precum și în data de 08 mai 2026, în același interval orar, pentru desfășurarea repetiției generale.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

[et_social_follow icon_style="slide" icon_shape="rounded" icons_location="left" col_number="auto" counts="true" counts_num="0" outer_color="dark" network_names="true"]

Te-ar mai putea tenta și…

Fregata „Regina Maria” participă la Operația EUNAVFOR MED IRINI

Fregata „Regina Maria” participă la Operația EUNAVFOR MED IRINI

Fregata „Regina Maria” – 222, având la bord un elicopter IAR 330 Puma Naval și o grupă de operatori pentru forțe speciale (FOS), a plecat joi, 7 mai, din portul militar Constanța, pentru a participa la Operația EUNAVFOR MED IRINI, desfășurată în Marea Mediterană, sub...