Restaurarea celui mai emblematic monument istoric din Constanța, Cazinoul, a fost finalizată după 5 ani de lucrări susținute. Edificiul, care anul acesta va împlini 115 ani de la inaugurare, a reintrat în patrimoniul Primăriei Constanța, după ce a fost reabilitat de Compania Națională de Investiții. Toate detaliile interioare și exterioare arată excepțional, astfel că, după deschidere, atât localnicii, cât și turiștii, cu siguranță vor dori să admire imobilul.
Primarul Constanței, Vergil Chițac: „Cazinoul nu va fi un spațiu destinat jocurilor de noroc”
Deși Cazinoul din Constanța a fost construit inițial pentru împătimiții jocurilor de noroc, primarul Constanței, Vergil Chițac, afirmă că „monumentul istoric nu va fi un spațiu destinat jocurilor de noroc și nici unul de alimentație publică. Să nu vă așteptați ca aici să fie un restaurant. Cazinoul va avea o destinație exclusiv culturală.”, a precizat pentru Discover Dobrogea, primarul Constanței, Vergil Chițac.
Contractul pentru consolidarea şi restaurarea Cazinoului din Constanţa a fost semnat pe 20 decembrie 2019, valoarea inițială a acestuia fiind de 56.627.697,09 lei cu TVA. Ulterior, au fost descoperite numeroase probleme la structura clădirii și suma a fost suplimentată, ajungând, în final, la valoarea de aproximativ 190 de milioane de lei.
Poate cultura să susțină cheltuielile Cazinoului din Constanța?
Desigur, l-am întrebat pe edilul orașului Constanța, dacă va reuși cultura să susțină cheltuielile Cazinoului din Constanța, care, cu siguranță nu vor fi mici.
„Dacă nu va reuși, o să suplimentăm finanțarea de la bugetul local, pentru că eu cred că merită. În contextul acesta, în clădirea restaurată a Cazinoului Constanța vom avea spații muzeale diverse și spații pentru evenimente culturale de calitate, sală de teatru sau concerte și spații pentru alte evenimente de anvergură națională și internațională, congrese, conferințe, simpozioane. La subsol vom avea un muzeu modern, multimedia și imersiv.”, a mai declarat pentru Discover Dobrogea, primarul Vergil Chițac.
Restaurarea Cazinoului din Constanța ne oferă și câteva cifre interesante
Consolidarea monumentului de patrimoniu a fost un proces complex, iar specialiștii au avut suficient timp pentru a reabilita clădirea. De asemenea, au fost restaurate, până la cel mai mic amănunt, elementele decorative din interiorul și exteriorul Cazinoului Constanța.
Cazinoul a fost restaurat pe o suprafață de peste 5000 mp, au fost demolate structuri metalice cu o greutate totală de peste 25.000 kg, structura clădirii a fost întărită și au fost folosite armături montate în fundații, de aproape 60.000 kg. Meșterii au restaurat 1230 de ornamente, peste 1500 mp marmură, picturi pe o suprafață de peste 2200 mp și vitralii pe o suprafață de 154 mp. Au fost restaurate zeci de mii de metri pătrați de pereți, tavane, tencuială, fațadă și pardoseli, iar în prezent, lucrările au fost finalizate și clădirea a fost predată Primăriei Constanța, cu recomandarea ca accesul publicului în clădire să fie facilitat.
Cazinoul din Constanța, cea mai frumoasă clădire publică din România construită în stil art nouveau
Lucrările de consolidare a Cazinoului din Constanța au demarat în anul 2020 și au adus la lumină detalii fascinante din istoria clădirii. Printre descoperirile unice se numără biletele scrise de deținuții care au lucrat la renovările anterioare, cel mai probabil în perioada comunistă. Aceste mesaje, ascunse în structura clădirii, conțin nume, date și mărturii despre condițiile dificile de muncă, oferind o perspectivă emoționantă asupra trecutului acestui simbol al orașului.
Un alt element cu valoare aparte îl reprezintă grinzile metalice de la subsol, realizate după sistemul Saligny, o soluție tehnică inovatoare pentru începutul secolului XX. Grinzile au fost curățate, tratate împotriva coroziunii și recondiționate, păstrând structura originală a clădirii.
De asemenea, scoica decorativă din sala multifuncțională, care fusese zidită în timpul unor intervenții anterioare, a fost restaurată integral. Îndepărtarea stratului de zidărie și recondiționarea detaliilor ornamentale au readus în prim-plan acest element distinctiv, care contribuie atât la estetica spațiului, cât și la acustica sălii. Aceste descoperiri și intervenții evidențiază atât măiestria constructorilor din trecut, cât și eforturile actuale de a păstra autenticitatea Cazinoului, integrând în același timp soluții moderne de consolidare.
„Vă spun sincer că depășește așteptările mele. Eu am fost prezent, aici, în toate stadiile restaurării edificiului și am încercat să îmi imaginez cum va arăta la final. Recunosc faptul că realitatea depășește imaginația, în ceea ce mă privește. Este superb, strălucitor.
Pentru a fi funcțional, mai sunt multe chestiuni de ordin organizatoric pe care le facem și la care lucrăm în perioada următoare, sperând ca, pe 21 mai, de Zilele Constanței, să deschidem clădirea și pentru public. Este bine ca, atunci când îi dăm drumul, să avem toate lucrurile puse la punct.
Intrarea în Cazinoul Constanța se va realiza contra-cost, iar prețul biletelor îl vom stabili prin hotărâre de Consiliu Local.”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, primarul Constanței, Vergil Chițac.
0 Comentarii