fbpx

Castelul Regal din Mamaia este una dintre comorile uitate, iar elevii de la Școala Gimnazială nr. 16, M.I. Dobrogianu Constanța au propus un plan de reabilitare a monumentului istoric. Elevii Andrei Stănică, Alexandra Smeu, Andreea Spau și Alexia Crețu, coordonați de prof. Daniela Niță. Ei au scris acest articol și, deoarece sunt interesați de clădirile de patrimoniu și doresc să fie reabilitare, au propus și un plan în acest sens. Copiii s-au implicat, alături de elevi și profesori din alte 10 școli și licee constănțene, în proiectul ”Patrimoniul material imobil”, lansat de Societatea de Științe Istorice din România filiala Constanța, pentru a-i determina pe tineri să își dezvolte spiritul civic și să conștientizeze necesitatea conservării și promovării patrimoniului și a valorilor culturale locale. De-a lungul istoriei teritoriului românesc descoperim o multime de povești minunate și incitante ce ne aduc aminte de vremuri de mare prosperitate si de vitejie. Printre acestea se remarcă perioada regalității, care, la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea, au contribuit la modernizarea țării noastre. Astfel, un loc important este rezervat  capitolului ce se referă  la  litoralul românesc, în special la stațiunea Mamaia, scriu elevii de la Școala nr. 16 din Constanța, în cadrul unui articol cu care participă la concursul național cu tema ”Patrimoniul material imobil”, organizat de Societatea de Științe Istorice din România.

Castelul Regal a fost inaugurat în noua stațiune Mamaia, în anul 1927

Apariția stațiunii Mamaia a fost determinată de trei factori: portul Constanta, modernizarea orașului și un vizionar. Povestea începe astfel:

În anul 1905, portul orașului Constanța se extindea, iar singura plajă a Constanței de la acea vreme era situată La Vii, spre faleza de sud a orașului. În această situație, orașul avea  nevoie de o plajă modernă, corespunzătoare unei stațiuni estivale. Astfel, în același an, profesorul Ion Bănescu, primar al Constanței în anii 1905-1907, a venit cu ideea realizării unei noi plaje în fața Consiliului Comunal și hotărăște amenajarea unei noi stațiuni pe limba de nisip din nordul Constanței.  Aceste realizări i-au oferit profesorului Bănescu meritul de întemeietor al stațiunii. Din 1906, începe configurarea construcțiilor ce vor individualiza statiunea, remarcându-se mai ales prin ridicarea pavilionului de băi, conceput de arhitectul Petre Antonescu și inaugurat în 22 august 1906.

castelul-regal-mamaiaStațiunea s-a dezvoltat cel mai mult în perioada interbelică, mai exact între 1925 si 1938. În aceasta perioadă, apar circa 35 de vile în apropierea zonei unde, în 1935, vor fi construite Cazinoul din Mamaia și Casa Bărcilor. În același an, este contractat arhitectul francez Ed Redon pentru parcelarea și sistematizarea plajei.

Primul hotel propriu zis din Mamaia este Hotel Rex, construit între 1936 și 1938.

Un rol esențial în dezvoltarea stațiunii Mamaia l-a avut, în 1927, inaugurarea Castelului Regal din Mamaia.

Construirea Castelului Regal din Mamaia se bazează, ca și stațiunea, pe trei factori: Regina Maria, familia regală și dezvoltarea stațiunii. Astfel, povestea sa este un capitol important al istoriei locale.

În anii 1920, Primăria Constanței dorea să dezvolte și mai mult noua stațiune prin construirea de vile, hoteluri și alte clădiri prin care să crească numărul de turiști. Astfel se cere ajutorul Casei Regale.

Primăria Constanței oferise Casei Regale, înainte de Primul Război Mondial, o reședință în centrul orașului. După căderea frontului în urma bătăliei de la Turtucaia și a ocupației germano-bulgare, în contextul războiului, această reședință ajunsese într-un stadiu de nelocuit. Astfel, Primăria Constanței se înțelege cu Casa Regală să mute reședința regală de pe litoral, ceea ce marchează debutul construcțiilor pentru noul castel de la Mamaia și preluarea fostei reședințe de Curtea Judecătorească a Constanței.

Regina Maria s-a îndrăgostit de stațiunea Mamaia

Un rol extrem de important revine elementului de dinamică al poveștii și anume prezența Reginei Maria, renumită pentru dragostea ei față de natură și vitalitatea de care putea să dea dovada. Locația Palatului Regal a fost aleasă de Regina Maria în urma unei plimbări pe această fâșie de nisip, când s-a îndrăgostit de peisajul magnific al mării.

Construcția  palatului a  început în decembrie 1922, iar lucrările au fost atent supravegheate de Regina Maria, care a botezat lucrarea Kara-Dalga (Valul Negru). Arhitectul său este Mario Stoppa și construcția palatului presupunea și două anexe de o parte și de alta a clădirii principale, una aparținând principelui Nicolae și cealaltă, Mariei Stirbey.

castelul-regal-mamaiaVizitele familiei regale în Constanța și mai ales a Reginei Maria în Mamaia sunt menționate în presa vremii. Astfel, pe 30 octombrie 1924, ziarul „Dacia” menționează deplasarea reginei în Mamaia, unde vizitează lucrările castelului. În anul următor, pe 22 mai și pe 15 septembrie, regina, însoțită de Principele Nicolae, sosesc în Constanța și inspectează lucrările Castelului Regal din Mamaia. De asemenea, în 1926, presa vremii amintește vizita Reginei Maria, însoțită de Principele Nicolae și Principesa Ileana, în Mamaia, pentru a vedea stadiul lucrprilor la reședință, iar, peste o lună, pe 31 mai, vizita se repetă, în prezența regelui Ferdinand. Pe 7 septembriem Regina Maria revine la Mamaiam însoțită de Principesele Elena și de Irina de Grecia.

Palatul este terminat în august 1927 și inaugurat la 22 august 1927, în prezența Regelui Mihai al României și a Principesei mamă Elena, sosiți la Constanța cu trenul regal, în prezența oficialităților, a prefectului Radu Roșculeț și a primarului Francisc Sachetti, dar și a unei companii a Regimentului 34 infanterie, care a dat onorul. Regele Mihai, regina mamă Elena și Principesa Irina au plecat în Mamaia, unde au preluat reședința de vară de la Castelului Regal, numită și Kara Dâlga, denumirea dată de Regina Maria. Palatul ajunge în proprietatea Reginei mamă Elena.

Regina Maria construiește în curtea Palatului o vilă cochetă, în stil oriental, cu minaret  și șase camere, numită Vila Știrbey, care va fi reședința acesteia.

Pe 5 iulie 1931, în  presa vremii se anunță că Marele Voievod Mihai soseşte la Constanţa, spre a-şi lua reşedinţa de vară la palatul regal de la Mamaia” (vila dăruită de Senat principesei Elena). Regele Carol al II-lea participă, în august 1931, de ziua Sf. Marii (Serbările Constanței), la regatele nautice, fiind găzduite la Mamaia, la Castelul Regal.

Castelul este vândut, de Regele Carol al II-lea, în iunie 1932, Societății „Hidroaviația”. Clădirea devine Clubul și Cazinoul ofițerilor, aparținând Flotei de la Palazu Mare. Astfel Castelul devine clădire publică.

După intrarea României în al Doilea Război Mondial, castelul este rechiziționat de armatele germane. După război, complexul revine statului, iar fosta reședință regală a fost transformată în casă de odihnă și, apoi, în reședința de vară a lui Gheorghe  Gheorghiu Dej.  În 1970, fosta reședință regală era destinată turismului, devenind  restaurantul Castel  și respectiv Barul Orient, iar vila Mariei Știrbey ajungând vila de protocol al PCR-ului.

După Revolutia din 1989, palatul a funcționat drept club și restaurant, sub numele de Castel. După 1990, a intrat in patrimoniul S.C. MAMAIA S.A., prin Legea nr. 15/1990, HGR nr. 1041/1991 și OMCT nr.  154/1991. În 2003, Restaurantul Castel, Discoteca Castel, Piscina Castel și  Stația Tehnică Castel au fost vândute către S.C.LIGHT SYSTEM S.R.L. București, cu suma de 700.000 lei, fără avizul, obligatoriu, al Ministerului Culturii.

Din motive ușor de bănuit, Contractul de vânzare-cumpărare prevedea faptul că această clădirea era în proces de revendicare (probabil de către M.Ap.N.), cumpărătorul asumându-și riscurile, dar nu s-a specificat faptul că era monument istoric și figura în Lista cuprinzând monumentele, asamblurile și siturile istorice, 1991-1992 Vila regală 1920, nr. 109, cod 14B0110. Din contract se deduce că, anterior, societatea avusese cu S.C. Mamaia S.A. un contract de asociere în participațiune, în baza căruia efectuase unele investiții.

De asemenea Primăria Constanța,  de care aparținea în 2004 terenul aferent, a vândut 15.465,91 m.p. către S.C. LIGHT SYSTEM S.R.L., de asemenea, fără exercitarea dreptului de preemțiune al statului, conform Art. 4 al Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Incinta inițială, de 34.968 m p., se întindea de la Promenada de pe malul mării până la șoseaua dinspre Lacul Siutghiol, Castelul fiind amplasat la mijloc. Incinta actuală cuprinde doar partea de Est a acesteia, cu Castelul și terenul dinspre Promenada, restul fiind proprietatea S.C. Mamaia S.A., (cuprinzând terenuri de tenis și o vilă ridicată în anul 2006) și altor persoane juridice („Restaurant Vatra”).

Deși, în 2016, terenul era obiectul unui dosar penal, în curte a fost amenajată o piscină și un bar, fără avizul Ministerului Culturii sau a Direcției Județene de Cultură. Fostul primar Radu Ștefan Măzăre a fost judecat și condamnat inițial la șase ani și jumătate în primă instanţă pentru vânzarea subevaluată a două terenuri din centrul staţiunii Mamaia, pe care se află două monumente: Castelul regal şi Cazinoul din Mamaia, construcţii-emblematice inaugurată de Regele Carol al II-lea. Fostul primar al Constanţei a fost achitat definitiv în ianuarie 2021 în dosarul în care acesta era judecat şi condamnat.

Ministerul Culturii a făcut un prim pas pentru recuperarea monumentului istoric în 2018, cerând în instanţă anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre SC Mamaia şi Light System SRL. După doi ani, judecătorii constănţeni au constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1755 încheiat la data de 26 iunie 2003 şi autentificat sub nr. 672/27.06.2003. Anularea contractelor de vânzare a fost obținută pe 1 iulie 2020  Acum, dosarul se judecă în apel, după ce hotărârea a fost atacată de SC Mamaia SA, iar, în februarie 2021, decizia a fost adoptată și de Curtea de apel Constanța, dar nu este definitivă și executorie.

În momentul actual, Palatul Regal din Mamaia se afla în stadiul de ruină, acoperișul fiind spart, iar piscina și terenul au devenit loc de depozitare a deșeurilor. Doar stilul interbelic al construției și întinderea curții sale mai aduc aminte de vremurile demult apuse ale acestei clădiri, de această comoară uitată a Constanței și a Dobrogei.

Castelul Regal din Mamaia trebuie să fie renovat

Considerăm că este oportună renovarea și reintroducerea Castelului în circuitul turistic din Mamaia prin:

–  Anularea definitivă  contractelor de  vânzare-cumpărare ce ar permite colaborarea între autorități ex. Primăria Constanța, Institutul Național al Patrimoniului;

– Sancționarea proprietarilor care l-au lăsat să ajungă în acest stadiu de degradare;

– Realizarea unui parteneriat public–privat cu scopul promovării acestei comori uitate a istoriei locale si naționale;

– Accesarea unor fonduri europene pentru renovare, cointeresarea factorilor de decizie sau o campanie de sensibilizare locală cu scopul strângerii de fonduri.

Materialul a fost scris de scris de elevii elevii Andrei Stănică, Alexandra Smeu, Andreea Spau și Alexia Crețu, de la Școala Gimnazială nr. 16, M.I. Dobrogianu Constanța, coordonați de prof. Daniela Niță. Tinerii sunt interesați de clădirile de patrimoniu din Constanța și își doresc ca acestea să fie reabilitare. Ei participă cu acest material la concursul național cu tema ”Patrimoniul material imobil”, adresat elevilor din clasele VI-XII, lansat de Societatea de Științe Istorice din România, prin SSIR filiala Constanța. Partenerii locali ai proiectului sunt Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, Primăria Constanța și Discover Dobrogea.

Share

Leave a Reply