Capul Kaliakra, promontoriul stâncos de pe malul Mării Negre, situat Bulgaria, nu departe de granița cu România, este un loc foarte vizitat de turiști. Această pitorească zonă de coastă a fost inspirația pentru numeroase mituri și legende, dar ascunde și o cetate medievală cu o istorie bogată.
Capul Kaliakra se numea, în trecut, Tirizis
Capul Kaliakra a fost considerat mult timp un punct cheie, cu o poziție strategică de apărare, atât pe uscat, cât și pe mare. Se spune că tracii din tribul Tirizi au ridicat acolo o cetate, în sec. al IV-lea î.Chr., pe care au numit-o Tirizis, iar în epoca bizantină și medievală, aceasta a devenit o puternică cetate de apărare.
Potrivit legendelor, cetatea păzea vistieria lui Lyzimah, succesorul lui Alexandru cel Mare. Astăzi există destul de multe rămășițe ale acelor așezări antice, care pot fi văzute expuse într-un mic muzeu.
Kali Akra este denumirea dată de negustorii greci, care au ajuns în zonă atrași de bogățiile ținutului și au fondat o cetate comercială, al cărei nume se traduce „Capul cel bun” sau „bun adăpost”.
Cetatea Kaliakra a continuat să crească. Un al doilea zid de cetate a fost construit în perioada elenistică, iar mai târziu, romanii au extins fortăreața tracică inițială. Până în 342 d.Chr., cetatea prezenta orașe interioare și exterioare, în timp ce turnuri rotunde impresionante se ridicau în interiorul zidurilor.
O a treia fortificație a apărut la sfârșitul secolului al IV-lea, cu ziduri despre care se crede că aveau 10 m înălțime și 3 m grosime. Lucrări arheologice recente arată, de asemenea, rămășițele unei necropole creștine timpurii pe sit.
Cetatea Kaliakra a rămas un avanpost militar important de-a lungul secolelor al V-lea și al VI-lea. Aici, în 513 d.Chr., generalul bizantin Vitalin și armata sa au dat o lovitură zdrobitoare forțelor împăratului Anastasius I. Importanța Cetății de la Kaliakra a început să scadă din secolul al VII-lea, iar mai târziu, în sec. XIV – XV, când au sosit otomanii, fortificația a fost asediată și distrusă.
Legenda celor 40 de fecioare de la Capul Kaliaka
Mulți dintre cei care ajung la Capul Kaliakra se fotografiază în capătul promontoriului, unde este o frumoasă arcadă care încadrează marea.
Acela este locul din care, potrivit unei legende locale, 40 de fecioare s-au aruncat de pe stânci, direct în mare, pentru a nu fi prinse de turci.
Se spune că atunci când armata otomană s-a apropiat de Kaliakra, 40 de tinere au fugit până la capătul promontoriului. Ele și-ar fi legat părul împreună și au sărit de pe marginea stâncii, preferând să moară decât să fie capturate și convertite la islam, de către turci. Un obelisc cunoscut sub numele de „Poarta celor 40 de Fecioare” stă acum la intrarea în parcarea complexului arheologic, fiind ridicată în amintirea sacrificiului lor. În anul 1421, cetatea a fost distrusă definitiv.
Capul Kaliakra, o zonă superbă, cu o istorie agitată
În 1444, în timp ce mărșăluia spre sud pentru a înfrunta Imperiul Otoman, regele Władysław al III-lea al Poloniei și-a făcut tabăra la Kaliakra. El și-a pierdut viața în bătălia de la Varna și a fost onorat cu titlul Vladislav de Varna, sau „Vladislav Varnenchik”.
Capul Kaliakra a jucat un rol cheie și în războiul ruso-turc din 1787-1791. Aici, amiralul rus Fyodor Ushakov a navigat spre sud pentru a sparge flota turcă. Bătălia navală de pe Marea Neagră, purtată în zona Capului Kaliakra, la 11 august 1791, a pus capăt războiului ruso-turc.
Muzeul de la Capul Kaliakra este o fostă biserică din Evul Mediu
Cetatea medievală Kaliakra, teritoriul adiacent și zona marină din apropierea satului Bulgarevo, municipiul Kavarna, raionul Dobrich au fost declarate sit arheologic, în anul 2003. Rămășițele zidurilor și ale clădirilor vechii cetăți se întind pe o suprafață totală de 535 ha. Săpăturile și cercetările arheologice terestre și subacvatice de la Capul Kaliakra au început în anul 1960 și continuă și astăzi.
În 1968, una dintre peșterile formate în mod natural la Capul Kaliakra a devenit un muzeu, în care sunt expuse obiectele găsite în timpul cercetării. Numeroasele exponate cuprind ancore de piatră folosite din perioada elenistică timpurie, obiecte funerare romane, obiecte de uz casnic și ceramică de origine bizantină timpurie.
În Evul Mediu, peștera a servit drept biserică, în al cărei altar sunt acum expuse bijuterii și ornamente, între care: inele, cercei, ornamente pentru îmbrăcăminte precum o cataramă de centură cu imaginea unei măști și fibule din perioada romană și medievală. Este expusă și o cruce din bronz. Descoperirile recente sunt prezentate cu monede din vremea Despotului Dobrotici și un sigiliu venețian unic. În muzeu există și câteva obiecte din oase: zaruri pentru jocuri de noroc, unelte de pescuit și accesorii de uz casnic.
Dobrogea de Sud a fost, cândva, teritoriu românesc
Cadrilaterul sau Dobrogea de Sud a intrat în componența României în august 1913, în urma Păcii de la București, când au fost redesenate granițele dintre statele balcanice. Prin Tratatul de la București, România a încorporat pentru o perioadă de 3 ani Cadrilaterul, care era locuit în proporție de aproximativ 50% de bulgari, 37% de turci, dar și de un tătari, români și rromi.
În 1916, la intrarea României în război alături de Franța, Marea Britanie și Rusia și ocuparea ei de către Germania, țara noastră a pierdut Dobrogea, care a fost ocupată de Puterile Centrale. La sfârșitul războiului, prin tratatul de la Neuilly sur Seine, granița dintre România și Bulgaria a redevenit cea din 1913.
Între 1918 și 1940, România a dezvoltat și a modernizat rețeaua de drumuri din Cadrilater. În timpul administrației românești, în Dobrogea de Sud s-au dezvoltat orașele Silistra, Bazargic și Balcic, ultimul fiind reședință a Reginei Maria, una dintre marile contributoare la nașterea României Mari. Castelul Reginei Maria este astăzi principalul punct de atracție al orașului, iar grădina sa a devenit renumită. Reședința regală se află aproape de Capul Kaliakra, astfel că, mulți dintre turiștii români care ajung în Bulgaria, vizitează ambele atracții.
În anul 1940, granițele României s-au prăbușit sub noua ordine europeană a Germaniei Naziste. În luna iunie 1940, Uniunea Sovietică, în acord cu Germania, a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord, prin două ultimatumuri transmise guvernului de la București. La sfârșitul lunii august 1940, prin tratatul de la Viena, Ungaria ocupa Transilvania de Nord, iar pe 7 septembrie 1940, la Craiova se semna tratatul prin care România ceda Cadrilaterul Bulgariei. Ambele tratate au fost impuse României de Germania și Italia.
Pe 7 septembrie 1940, la Craiova se semna tratatul prin care România …retroceda Cadrilaterul Bulgariei.
Teritoriul reprezentat de regiunea Cadrilaterului a fost dintotdeauna al bulgarilor!