Calea ferată Constanța-Mamaia Băi a devenit necesară, deoarece, în anul 1906 a fost inaugurată stațiunea Mamaia, care a devenit o importantă destinație turistică. Mamaia, un mic sat așezat în partea nordică a stațiunii actuale, pe un cordon litoral care desparte Lacul Siutghiol de apele Mării Negre, devenise încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea un loc preferat pentru petrecerea vacanțelor protipendadei acelor vremuri.
Calea ferată Constanța-Mamaia Băi a fost inaugurată în toamna anului 1905
În anul 1905, după desființarea căii ferate Constanța – Băile de la Vii, cu o parte din șinele recuperate, Direcția Linii – Serviciul de Linii Constanța a construit calea ferată Constanța – Mamaia Băi.
Inaugurarea acesteia s-a făcut pe 2 Octombrie 1905 și a fost folosită doar în perioada sezoanelor estivale, pentru transportul turiștilor.
După mai bine de 20 de ani, în 1928, din motive strategice, Direcția Generală a CFR, împreună cu unitățile militare de căi ferate au prelungit calea ferată cu 11,5 kilometri, pe traseul: Băile Mamaia – Mamaia Sat – Școala de Tragere și Bombardament, linia urmând să deservească și Portul Militar Tașaul, în scopuri strategico-militare.
Traseul inițial al căii ferate pornea din vechea gară Constanța – locul actualei clădiri a Curții de Apel Constanța, traversa zona centrală a orașului pe Calea Mangaliei, bulevardele Tomis și Mamaia se apoi se orienta către nord, pe lângă cazarma Regimentului 34, apoi prin cartierul Tăbăcărie și pe malul mării, până la Băile Mamaia.
„Merge prin centrul orașului, de-a lungul bulevardului Regina Maria până la Mamaia-Băi, cu o lungime de 8 km. Și 100 m.
Grație gustului fin al Reginei noastre Maria, care a apreciat îndeajuns frumoasa noastră plajă de la Mamaia, care se întinde până la Capul Midia pe o lungime de 14 km. Construind palatele regale dela Mamaia-Băi, această linie a dobândit o importanță mare.
Organele CFR prin Regimentul I Căi Ferate, chiar modifică traseul acestei linii, făcându-i poză în apropiere de trotuarul de pe partea stângă a bulevardului și scoborând-o, cât ține orașul, la nivelul străzii, prevăzând-o peste tot, pe porțiunea din oraș, cu contrașine.(…) Deși până în acest an servea numai în timpul sezonului de băi, avându-se în vedere dezvoltarea mare ce a luat Mamaia prin îndemnul și exemplul dat de Familia Regală, cum și prin situația geografică a câmpului de aviație, linia aceasta are viitor“ se arată în capitolul „Evoluția căilor ferate în Dobrogea“ semnat de inginerul șef George C. Măinescu, șeful diviziei de Construcții de Căi Ferate Dobrogea în cartea Dobrogea, cincizeci de ani de vieață românescă apărută la București în 1928.
Orașul Constanța se dezvolta, iar calea ferată devenise un impediment în acest sens. Astfel, în anul 1938, micile trenuri turistice au fost scoase de pe străzile orașului, linia fiind mutată pe alt traseu.
Noul traseu a fost inaugurat în data de 14 iulie 1938 „pornind din piața Ștefan cel Mare, strada Karol, ocolea orașul prin partea de vest până la punctul de joncțiune cu vechiul traseu aflat la km 5+900, în timp ce vechiul traseu a fost desființat imediat“ se arată în Monografia căii ferate Constanța – Mamaia, semnată de inginerul Radu Bellu.
În același an, stația Mamaia Băi a fost mutată și s-a construit o nouă clădire de călători, iar în apropiere s-a înființat halta Rex pentru transportul artiștilor la noul hotel CFR Rex Mamaia inaugurat în același an de Direcția Generală CFR.
Tot în 1938, cele patru stații – halte: Mamaia Băi, Mamaia Sat, Canton nr. 2 și Rex au fost înzestrate cu clădiri de călători, birouri de mișcare și instalații de telegraf tip Morse.
La 15 noiembrie 1949, calea ferată Constanța – Mamaia a fost legată prin halta ramificație Mamaia cu calea ferată Palas – Cap Midia, linie utilizată pentru construcția canalului Dunăre – Marea Neagră.
Între anii 1944 – 1960, calea ferată Constanța – Mamaia Băi a fost folosită doar pentru transportul de mărfuri, iar după aceea linia a fost complet desființată.
Ultimul tronson ramificație Mamaia – Mamaia Sat a mai fost utilizat între anii 1961 și 1962 ca linie industrială pentru construcțiile de blocuri din cartierul constănțean Mamaia Tăbăcărie.
Materialul este realizat de CFR Infrastructură Constanța, iar fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a instituției menționate.
0 Comentarii