Călătorului îi stă bine cu Dobrogea, în orice anotimp. Am colindat acest ținut minunat și am descoperit în Dobrogea poveștile din februarie, luna purificării la romani. Denumirea care se păstrează până în prezent, provine de la vechile ritualuri numite „Februa”, care aveau loc la mijlocul intervalului și erau dedicate înnoirii prin curățare.

Dobrogea, povești din februarie, ultima lună din calendarul roman

Februarie a rămas cea mai scurtă lună a anului, pentru că este ultima adăugată în calendarul roman când acesta a fost reformat pentru a fi aliniat ciclurilor Lunii. La momentul respectiv, romanii considerau că acest lucru se putea realiza cu un an de 355 de zile.

”Februa” era acel moment din an dedicat celebrării însănătoșirii după capriciile iernii, momentul în care anotimpul geros era aproape de final, o avanpremieră pentru retrezirea la viață a naturii.

Făurarul dobrogean

Cumva similar ca însemnătate, tradiționalul Făurar este cel care face trecerea spre nou, spre primăvară, pregătind natura și oamenii pentru explozia de verde ce îi urmează. În Dobrogea, poveștile din februarie sunt la fel de frumoase ca în orice altă lună a anului.

Fără să grăbim în niciun fel anotimpurile, fără să facem abstracție de diminețile de cleștar sau de zilele cețoase și mușcate de ger, pornim în căutarea noului într-un spațiu pe care avem impresia că îl cunoaștem, într-un sezon pe care obișnuiam să îl petrecem mai mult la interior.

Prima decadă, primele expediții în Dobrogea

Pe dealurile Dobrogei, cu denumirile lor rămase din vremea colonizării musulmane a ținutului, sunt presărate discret în prima parte a lui februarie semne fragile ale primăverii ce va să vină, mesageri discreți ce rezistă cu stoicism în bătaia vântului aspru de stepă.

Pornim neîncrezători în căutarea lor într-o zi geroasă de februarie, pe Deliktaș Bair, un deal pietros, ușor accesibil din drumul care leagă localitățile Izvoarele și Horia din Tulcea.

Nu e nevoie să urcăm prea mult, că suntem întâmpinați de brândușele vărgate, Crocus reticulatus, plante specifice pentru podișul dobrogean, delicate, țâșnind dintre ierburile uscate ale anului trecut cu o vitalitate admirabilă.

Urcăm dealul până aproape de vârf și observăm marcajele unui traseu care cupride probabil și dealul împădurit învecinat. De pe culme, caroiajele terenurilor agricole din vale formează geometrii numai bune de fotografiat, pentru că este interesant să surprindem în Dobrogea, poveștile ei din februarie.

O raită prin pădurea preferată

La întoarcere nu putem să nu oprim în pădurea Topolog, cu ciupercile ei viu colorate ce îți atrag atenția imediat, aceste ciuperci numite popular ”urechiușe”, proaspăt ieșite din zăpădă, cu forme bizare, ce concurează cu opere de artă suprarealiste, sunt printre primele specii apărute la sfârșit de iarnă.

Una dintre ele m-a dus cu gândul imediat, la celebra canapea a lui Dali, atât de surprinzătoare era asemănarea.

Cresc pe ramurile căzute sau putrezite și le priește umezeala existentă în pădure în acest moment al anului.

Aceste vedete roșii conviețuiesc alături de suratele lor mai puțin înzestrate ca aspect și toate, deși organisme inferioare, își duc la îndeplinire rolul lor esențial în existența pădurii: alături de bacterii descompun materiile organice.

Fără ele, pădurea ar fi plină de frunze uscate care s-ar acumula de la un an la altul, iar substanțele nutritive s-ar întoarce în sol mult mai greu.

E o zi cețoasă, o atmosferă magică, neclintită, umezeala formează mărgăritare pe crengi, creează reflexii pe pânzele de păianjen, întregind basmul.

Pădurea își exercită mirajul binecunoscut, încearcă să te capteze și să te facă parte din poveste. Și reușește…pentru că Dobrogea are povești senzaționale și în februarie.

La atolii înfloriți

Versanții ce alcătuiesc azi Cheile Dobrogei, aceste formațiuni spectaculoase ca înfățișare, chiar dacă nu se întind pe o suprafață extrem de generoasă, sunt, de fapt, fosilele unor atoli, recifuri imense de corali ce se formaseră pe fundul fostei mări Thetys din Jurasic.

Ca o curiozitate, Marea Neagră, Mediterana, Oceanul Indian sau marea Caspică,  sunt toate vestigii ale acestui ocean preistoric.

Dacă privim cu atenție, putem observa și azi cum crestele golașe au configurația cilindrică, ce prezintă un gol central, specifică atolilor.

Dacă ar fi să îl parafrazăm pe Napoleon, când, în campania din Egipt le spunea soldaților că de pe vârful piramidelor îi privesc patruzeci de secole de istorie, ei bine, pe noi, în rezervația cheilor ne privesc sute de milioane de ani de istorie naturală.

În februarie atolii încep a ”înflori”. Primele apariții sunt brândușele vărgate, cele albe sau roz.

Ne-am bucurat de prezența lor în peisajul calcaros al cheilor, neintimidată deloc de puținele grade din atmosferă.

În același timp, ne-a întristat existența pet-urilor și a ambalajelor ce nu lipsesc nici aici, istoria uimitoare a locurilor nu poate eradica, din păcate, acest obicei omniprezent.

Altă zi, alți atoli

Dar povestea atolilor în Dobrogea centrală nu se termină la Cheia. Ea se prelungește la fel de interesant pe cel mai înalt deal din județul Constanța, care are aproximativ 205 m, în rezervația naturală de pe Allah Bair.

Dealul este ușor accesibil din mai multe direcții, pentru că se află exact în centrul triunghiului format de localitățile Crucea, Gălbiori și Băltăgești.

Poate mai evidentă pe alocuri, structura atolilor e ușor recognoscibilă și aici. Aceiași bănuți vizibili de la distanțe considerabile sunt din loc în loc mascați de plantația de pini care acoperă parțial dealul, arie protejată Natura 2000.

Am încheiat aici periplul brândușelor de februarie, acesți mesageri omniprezenți ai primăverii în Dobrogea.

Un element de peisaj deloc de neglijat de la poalele Allah Bair este Canionul de loess, în continuă transformare datorită alunecărilor successive și pe care este bine să îl admirăm de la o distanță de siguranță de marginile sale. Pereții înalți de argilă servesc drept habitat diverselor specii de păsări.

Reprezentația iernii la final

Așa cum ne-am obișnuit, în ținutul Dobrogei, cortina care se trage peste ultima scenă a spectacolului hibernal e presărată cu viorelele și ghioceii din pădurile nordice. În Dobrogea, poveștile din februarie se termină.

Încheiem cu luna lui Brâncuși capitolul unei ierni atipice pentru noi toți.  Să ne amintim că la fiecare început de primăvară, natura ne învață, asemenea sculpturilor lui, că frumusețea și complexitatea vieții se manifestă în cele mai simple forme.

”Oamenii nu își mai dau seama de bucuria de a trăi, prentru că nu mai știu să privească minunile naturii. Ce ne face să trăim cu adevărat, e sentimentul propriei noastre copilării în viață.”

Să vă bucurați de primăvară ca și cum ar fi prima data când o întâmpinati!

Fotografiile sunt realizate de Laura Tănase, contributor Discover Dobrogea.