Biserica-Catolică Sfântul Anton din Constanța are o poveste foarte interesantă. Clădirea are onorabila vârstă de 81 de ani și se ține foarte bine, chiar dacă a fost construită în doar nouă luni. Parohul, Iacob Ieronim, cel care slujește în prezent în construcția bazilicală inspirată din arhitectura romană este o gazdă foarte primitoare. El vorbește cu plăcere despre ctitorul lăcașului de cult, icoanele din biserică și despre fostul episcop al Tomisului, Sfântul Bretanion. Situată în centrul vechi al orașului Constanța, biserica face parte din ”octogonul confesional”. Pentru cei care nu au aflat încă, în zona Peninsulară a Constanței sunt 8 lăcașuri de cult diferite, ce reprezintă religiile: islamică, mozaică, greco-catolică, ortodoxă și armeană, o adevărată atracție pentru turiștii care ajung în centrul istoric.
Biserica-Catolică Sfântul Anton a fost construită în 9 luni
Biserica-Catolică din Constanța este dedicată Sfântului Anton de Padova, marele făcător de minuni, invocat de catolici, ortodocși, protestanți, musulmani sau hinduși, spune monseniorul Iacob Ieronim. Actualul lăcaș de cult a fost construit în anul 1938, dar interesant este faptul că în acel loc au mai existat inițial două biserici.
Prima a fost zidită în perioada Imperiului Otoman, când sultanul le-a dat catolicilor nemți, austrieci, olandezi și români, o palmă de pământ să își facă o casă de rugăciune. După Războiul de Independență s-a făcut o bisericuță, iar în 1938, cu un an înainte de cel de-al Doilea Război Mondial s-a construit Biserica Catolică. Deși este impozantă, lucrările au durat 9 luni. Ele au început în aprilie, după Paște, iar în decembrie 1938 a avut loc prima slujbă în biserică.
Regina Maria a patronat concertul caritabil pentru strângerea de fonduri
Ctitorul Bisericii Catolice ”Sfântul Anton” din Constanța a fost un preot local din localitatea Mihail Kogălniceanu, părintele Emanoil Kreis, un foarte bun manager, a precizat monseniorul Iacob Ieronim. Kreis, un preot de origine germană, a organizat un concert de binefacere cu donații, pentru a reuși să strângă banii necesari ridicării lăcașului de cult. El a convins-o pe Regina Maria să patroneze concertul și a adus o solistă de la Scala din Milano. Spectacolul a fost organizat în Cazinoul din Constanța, pe care l-a închiriat pentru acel eveniment important, în cadrul căruia s-au încasat sume frumoase și a putut ridica biserica.
Părintele Ieronim spune că există și acum documentele originale cu donațiile făcute de diferite instituții, de la Banca Centrală filiala Constanța până la Fabrica de Var din Valu lui Traian. Erau acțiuni curajoase, dar legale, cu aprobare de la fisc și de la ministere.
Un altar în formă de bar și multe icoane la Biserica Sf. Anton
”Catolicii, când intră în biserică, prima dată au gândul, mintea și inima la Hristos și îl salută. Abia apoi merg pe la sfinți și la icoane, așa au fost educați. Întâi salută stăpânul și după aceea pe servitori”, spune monseniorul Iacob Ieronim. De la el am aflat că altarul Bisericii Sfântul Anton este construit recent, în 1984. Este realizat în formă de bar, însă materialul și dimensiunile nu se potrivesc foarte bine cu arhitectura lăcașului de cult. Foarte frumoase sunt însă altarele laterale, realizate sub formă de sarcofag, deoarece ele conțin moaște din trupul sfinților.
Fotografie realizată de Marian Sterea
În Biserica Sf Anton se află icoana Sfântului Bretanion, fost episcop al Tomisului, care în 369 l-a înfruntat pe împăratul armean Flavius Valens. Acesta venea dintr-o bătălie cu goții de la Isaccea, se întorcea la Constantinopol și a trecut pe la Tomis. În drumul său s-a întâlnit cu episcopul Bretanion care i-a spus să se oprească și apoi i-a întors spatele. Bretanion a plătit cu exilul pentru curajul său, după moda timpului, a precizat monseniorul Ieronim. O altă icoană îi înfățișează pe Sfinții Epictet și Astion, primii martiri certificați arheologic ai acestor meleaguri. Moaștele lor sunt în Cetatea antică Halmyris, de la Murighiol și au fost descoperite în anul 2001. Tot în Biserica Sfântul Anton există și icoana ”Stella Maris” realizată din mozaic dar și o candelă care arde pentru marinari, astfel încât ei să se întoarcă sănătoși la familiile lor. În orice biserică din port există o icoană ”Stella Maris”, spune preotul Iacob Ieronim.
O placă de marmură care amintește de exodul polonezilor pe litoralul românesc în perioada 1980-1989 este expusă lângă altar. În fiecare vară, zeci de mii de polonezi veneau pe litoral și mergeau duminica la Biserica Catolică din Constanța, deoarece ei sunt catolici. Când a fost ales un conațional de-al lor Papă, Ioan Paul al II-lea, ei au găsit de cuviință să pună un semn, un memorial în biserica Sf. Anton, spune monseniorul Ieronim. Tot în lăcașul de cult în care el slujește se află și o statuie a Maicii Domnului foarte frumoasă, o operă stuflesser în lemn, donată de soția consulului Franței în 1880.
Sfântul Anton, o biserică bazilicală caracteristică perioadei creștinismului timpuriu
Biserica Sfântul Anton este din secolul XX, dar reia tipologia spațială bazilicală și este construită într-o perioadă în care exista o anumită filieră romantică în arhitectură, prin care se recuperau stiluri de mult timp dispărute, a afirmat managerul Institutul Național al Patrimoniului Ștefan Bâlici. El spune că tipul acesta de biserică bazilicală este caracteristic pentru perioada creștinismului timpuriu. Primele lăcașuri de cult care au apărut odată ce creștinismul a devenit religie tolerată și apoi religie oficială a Imperiului Roman, erau de tipul bazilical. Ele aveau mai multe nave paralele. Spațiul împărțit prin coloane sau pile de zidărie era împărțit în nave paralele, nava mediană și cele laterale. Tot specific pentru spațiul bazilical este specific faptul că navele laterale sunt mai joase, iar nava mediană este mai înaltă și iluminată prin ferestre la partea superioară, am aflat de la managerul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici.
În Biserica Sfântul Anton putem avea contact direct cu antichitatea
Biserica Catolică Sfântul Anton este de inspirație romanică și reprezintă un loc în care putem avea contact direct cu antichitatea, afirmă arhitectul Ștefan Bâlici. El spune că există o legătură spirituală cu primele biserici creștine care au apărut pe teritoriul actual al țării noastre, care se găsesc în Dobrogea. Sunt peste 30 de biserici paleocreștine care au fost descoperite arheologic, printre care și cea de la Murighiol, Halmyris, unde au fost martirizați Epictet și Astion.
”Aici este o referință dublă, la arhitectura occidentală catolică de la începuturi, din perioada romanică și la arhitectura paleocreștină. Nu prea avem în țară ocazia să vedem astăzi un spațiu bazilical de felul acesta întreg, este o experiență interesantă din punct de vedere arhitectural. Realizarea ei este foarte frumoasă, proporțiile sunt bune, cu detalii de arhitectură bine realizate. Neobișnuit este faptul că e netencuită în interior, probabil pentru că nu a fost terminată niciodată. Rozasa, fereastra circulară, cu traforuri în piatră, împodobită cu vitralii este specifică pentru arhitectura occidentală, mai degrabă gotică. Este o fuziune de elemente și de inspirații pentru realizarea bisericii”, a precizat arhitectul Ștefan Bâlici.
Biserica Catolică din Constanța, la fel ca alte 7 lăcașuri de cult ce formează ”octogonul confesional” din zona Peninsulară a orașului poate fi vizitată de turiștii care doresc să se roage și să vadă o arhitectură deosebită. De altfel, toate lăcașurile de cult din zona istorică a Constanței sunt incluse pe lista atracțiilor turistice alături de alte monumente istorice și reprezintă un punct de interes pentru vizitatorii care ajung la mare și sunt atrași de istorie și cultură.
Dacă ajungeți în centrul vechi din Constanța sau din alte orașe ale țării, dacă vă plac imobilele istorice și vreți să contribuiți la păstrarea identității culturale, puteți trage un semnal de alarmă astfel încât monumentele arhitecturale de patrimoniu să fie permanent în atenția tuturor și să se găsească resurse pentru reabilitarea lor. Intrați în comunitatea on-line #cronicaridigitali, postați pe rețelele de socializare fotografii frumoase și duceți mesajul mai departe, demonstrând astfel că vă pasă de imobilele de patrimoniu.
0 Comentarii