Anul Nou pe Stil Vechi, în comunitățile de ruși lipoveni și ucraineni din Dobrogea

ianuarie 13, 2025

Anul Nou pe stil vechi în Dobrogea

Sărbătorile de iarnă nu s-au încheiat pentru rușii lipoveni și ucraineni, astfel că în această noapte sărbătoresc Anul Nou pe stil vechi.

Tradițiile lipovenilor de Anul Nou

La rușii lipoveni, chiar și Anul Nou este legat de religie. În ajun, toată lumea se pregătește să meargă la biserică, la fel ca în ajunul Crăciunului sau de Paște.

„Ajunul Anului Nou este doar pentru a te duce la biserică și pentru pregătirea preparatelor. A doua zi de Anul Nou, pe 14 ianuarie, mergem din nou la biserică, pentru că este Sfântul Vasile și, abia după ce ne întoarcem, pleacă și copiii cu colindul, care este un fel de sorcovit.

Ei își umplu pungile cu cereale și când merg să colinde aruncă cu grâu, porumb, orz și alte cereale în casa gazdelor, pentru ca acestea să aibă un an bogat. Așa era înainte, lumea era mai puțin interesată de bani și preocupată mai mult de recoltă, care trebuia să fie bună, pentru ca oamenii să o ducă bine. Colindul nostru de Anul Nou este foarte scurt, iar copiii primesc dulciuri”, a precizat pentru Discover Dobrogea, reprezentantul Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța, Nicolae Artion.

Mâncăruri tradiționale de Anul Nou pe Stil Vechi, la lipovenii din Dobrogea

De Anul Nou, lipovenii gătesc aceleași preparate ca și de Crăciun. Peștele este nelipsit de pe masa rușilor lipoveni, la orice sărbătoare.

„Deoarece principala îndeletnicire a rușilor lipoveni era, pe vremuri, pescuitul, de pe masa de sărbători nu trebuie să lipsească peștele. După ce venim de la biserică, în prima zi de Anul Nou, toată familia se strânge la masă și mâncăm pește, icre, sarmale cu carne de pește, răcitură cu pește, dar și cu carne de porc, salată de boeuf, cârnați, plăcinte cu răvașe și, bineînțeles, dulciuri.

Sărbătorile de iarnă se încheie cu Boboteaza, care, pe stil vechi este pe 19 ianuarie. Preotul sfințește apa, lumea postește pentru a bea apa sfințită și organizăm doar o slujbă restrânsă în curtea bisericii”, am aflat de la Nicolae Artion, reprezentantul Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța.

Ucrainenii întâmpină Noul An cu mâncare din abundență

Aniela Acsente provine dintr-o familie de ucraineni și spune că gospodinele pregătesc cu câteva zile înainte mâncărurile pentru Revelion. Printre multe altele, ele fac plăcintă cu brânză, în care se pun un singur ban. Aceasta este tăiată în seara de Anul Nou, de stăpânul casei. Feliile sunt pentru membrii familiei, dar și pentru casă, curte și fiecare animal în parte. Plăcinta este mâncată de familie, dar dacă banul este găsit  în bucățile tăiate pentru animale sau gospodărie, potrivit unei superstiții a ucrainenilor, acestea vor fi mai îmbelșugate în anul ce urmează.

Tot de la Aniela Acsente am aflat că haholii din Dobrogea, gătesc multă mâncare pentru Revelion, pentru ca anul ce va veni să fie bogat. Mâncărurile nu sunt speciale și este preferată carnea de porc, pentru că ucrainenii sunt mari consumatori de carne. O delicatesă pentru ei, este untura preparată cu usturoi, mărar și sare, unsă pe pâine proaspătă, spune Aniela. Și nu lipsește Vodka, desigur…

Colindele ucrainenilor de Anul Nou

Eduard Acsente, ucrainean din Sfântu Gheorghe și ghid de turism, își amintește că mama lui aștepta mereu colindătorii. Ea îi poftea pe toți în casă, îi asculta cu drag și le oferea nuci, cornuri dulci, proaspăt socase din cuptor și bani. Eddy mergea cu uratul pocnind din bici și sunând din clopoței.

„Copiii foloseau și buhaiul, pe care și-l construiau dintr-o oală de tablă, găurită pe fund cu un cui, în mijloc, iar pe acolo treceau un smoc de păr din coada unui cal. Când trăgeau cu mâinile umezite cu zeamă de varză murată, buhaiul scotea un sunet ca de taur în călduri: uuiuuuuu, uuuuuuuuu, uuuuuuu”, povestește Eddy râzând. În ucraineană, la tauri li se spune buhai.

Zilele acestea, copiii ucrainenilor vestesc noul an, pocnind din bice. Biciul este una dintre vechile arme ale cazacilor, ne amintește Eduard Acsente. Cazacii aveau două bice pe care le foloseau în lupte. Unul scurt, de 3 metri lungime, care avea împletit în capăt o lamă de cuțit și unul mai lung, de 5 metri, mai greu, care avea adăugată în capăt o bilă de două kilograme din fier și era folosit în lupta cu cei care purtau cămăși din zale sau cu hușarii din cavaleria poloneză. Aceste arme făceau ravagii în mâinile unui om bine instruit, spune Eddy.

Melanca, un colind vechi al cazacilor

Pe vremuri, după noaptea de Anul Nou, pe 14 ianuarie, cazacii umblau cu melanca, am aflat tot de la Eduard Acsente. Unul dintre cazaci se îmbrăca în mireasă, iar ceilalți erau mascați în țigani, evrei sau ciobani. Ei umblau în grup din cazarmă în cazarmă prin sicie și toți cei la care ajungeau cu colindul, mergeau cu ei mai departe. Astfel, până dimineața, toată suflarea căzăcească era pe străzi. Atunci se alegea starșina sau consiliul de bătrâni, care îl ajuta pe ataman să conducă. Fiind iarnă, cazacii aveau căciulile pe cap în timpul alegerilor.


Ei propuneau un vârstnic, iar dacă toți cazacii rămâneau cu căciulile pe cap, cel numit intra în consiliu. Dacă dădeau cu căciulile de pământ, cazacul în vârstă nu era acceptat în starșină, iar după rușinea la care era supus pentru că nu au avut cazacii încredere în el,  onoarea îl obliga ca la prima luptă să se arunce în mijlocul celei mai mari adunări de dușmani și să moară. Erau niște reguli nescrise ale cazacilor, povestește Eduard Acsente. Acum, adulții din Sfântu Gheorghe, Caraorman și Letea mai umblă cu Melanca prin sat, pe 14 ianuarie.

Obiceiurile haholilor de Anul Nou

Ucrainenii sunt foarte superstițioși și credincioși. De Anul Nou, potrivit tradiției, ei aprind o candelă în casă. Bărbații tămâiază adăpostul în care stau animalele, pentru ca și acestora să le meargă bine în anul ce vine. Pe vremuri, care erau mai curajoși, aprindeau candela și în saivan. Riscul de a izbucni un incendiu era însă destul de mare, toată construcția fiind făcută din stuf. Ca o măsură de precauție, ei  amenajau foarte bine locul respectiv, pentru a preîntâmpina vreun incident nefericit. Toate aceste obiceiuri se făceau pentru ca Dumnezeu să ajute și să apere familia, dar și să aibă belșug în casă, spune Edurad Acsente.

Sorcova – pusivaiu

Foarte interesant este și modul în care sorcovesc copiii ucrainenilor din Dobrogea, după petrecerea de Revelion. Pe 14 ianuarie dimineața, cei mici merg cu sorcova-pusivaiu. Practic, ei nu au o sorcovă așa cum o știm noi, cu flori înșirate pe un băț și folosesc în schimb, boabe de grâu, orez, orz sau mei. Eddy își amintește că își îndesa bine buzunarele cu grăunțe și pornea cu alți copii din sat, la „însămânțat”. Ei intrau  în casele oamenilor, fără să bată la ușă, spuneau urarea și aruncau boabele peste ei în pat, pentru că oricum dormeau după o noapte de petrecere. Stăpânii casei se trezeau bucuroși și îi omeneau cu ce puteau. Era o bucurie pentru ei, deoarece tot acest ritual avea o mare însemnătate pentru bunăstarea, belșugul și sănătatea lor, în anul care urma. În funcție de sexul colindătorului care intra primul în casă, băiat sau fată, ucrainenii spuneau că vor avea în cireada de vite sau în turma de oi, în acel an, mai multe femele sau masculi. Toate acestea însă, însemnau belșug pentru gazdele care erau colindate și se bucurau când veneau copiii să le ureze „sorcova-pusivaiu”.

Un An Nou plin de bucurii!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Medical Dent, o nouă și modernă clinică dentară în Constanța

Medical Dent, o nouă și modernă clinică dentară în Constanța

Clinica „Medical Dent”, deschisă astăzi în Constanța, oferă îngrijire dentară de top. Duminică, 10 februarie 2025, s-a deschis oficial clinica dentară „Medical Dent”, un nou centru modern dedicat sănătății și esteticii dentare. Situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918,...

Pin It on Pinterest