Constanța de odinioară, așa cum mulți dintre noi nu au văzut-o, mi-a fost descrisă de profesorul universitar dr. Olga Duțu. Discuția a avut loc în urmă cu 4 ani, însă n-am reușit să public acest interviu până acum, deși mi-am propus de multe ori. Din păcate, doamna Duțu a decedat între timp, însă am păstrat înregistrarea și am putut realiza, totuși, acest articol.
În urmă cu 70 de ani, sub ocupație rusească, orașul Constanța era total diferit
I-am propus doamnei Olga Duțu să ne plimbe prin Constanța veche și să ne descrie cum era orașul în urmă cu 60-70 de ani, când era copil.
„Mă emoționați, pentru că sunt multe amintiri frumoase și mai puțin frumoase legate de război, de evenimentele grele prin care au trecut toți românii, implicit constănțenii. M-am născut pe str. Belșugului nr.22, în cartierul numit și astăzi Coiciu, cu bunici foarte harnici, bunica moașă, bunicul CFR-ist, care au construit pentru fiecare tânără familie, 4 fete și un băiat, case în marea curte cu livadă, unde ne răsfățam jucându-ne așa cum știu să se joace copiii. Aveau și un salon mare la intrarea în curte, unde se organizau sâmbăta balurile pentru tinerii cartierului. Țin minte că ni s-a permis celor mici de 5-6 ani, într-o sâmbătă, să asistăm jumătate de oră la întâlnirea tinerelor în rochii elegante și a tinerilor foarte îngrijit îmbrăcați, cu frizură la modă, ascultând muzica interbelică, pe care o prețuim atât de mult astăzi și uitându-ne cum știu să danseze atât de frumos acești tineri.
Am amintiri legate de tot ceea ce înseamnă traseul B-dului Carol, care se intersecta cu B-dul Regina Maria, devenite după instalarea rușilor în Constanța și a regimului comunist în țară, B-dul Stalin și B-dul Lenin. Eu făceam zilnic drumul de la Liceul Mihai Eminescu, pe care l-am absolvit, trecând pe lângă vechile clădiri ale Constanței, care, după război, au fost afectate dar reparate și multe se păstrează și astăzi.
În locul Gării Mici din centrul orașului, astăzi este sediul impunător al Administrației Județene și Municipale, pentru constănțeni, celebra Casă Albă. Pe dreapta, treceam pe lângă prima școală din Constanța, Șc. Nr. 1, devenită, în timpul în care eram inspector general la ISJ, Școala nr. 12.
Trebuie să pomenesc numele unor oameni minunați, care s-au gândit să realizeze o extindere a acestei școli, care în proiect trebuiau să fie ateliere școlare și sală de sport, dar, atât cel de la proiecte, Nicolae Tudoran, cât și cel de la Financiar, Emil Trandaș, împreună cu directoarea muzeului care suferise cumplit după cutremurul din 1977, o clădire de pe Str. Muzeelor, avea nevoie de un sediu nou pentru muzeu. Doamna aceasta, un critic strălucit de artă, care a fost preocupată de opera lui Ion Frunzeti, se numește Florica Cruceru, a reușit să îi convingă pe cei de la conducerea județului că trebuie să realizeze un nou muzeu pentru Constanța.
Cu acordul Inspectoratului Școlar pe care îl conduceam, (am fost de acord cu această idee, deși era afectat fondul imobiliar al învățământului, iar directoarea amenințase că doar peste mormântul ei școala își va schimba destinația în muzeu), a apărut Muzeul de Artă. Clădirea este situată vizavi de Farmacia Miga, care există încă de pe vremea comunității foarte puternice a grecilor și vreau să amintesc inițiativa unui distins intelectual, Mihnea Hagiu, care se ocupă de marcarea clădirilor din Centrul Vechi și din centrul Constanței, în care au locuit mari personalități ale orașului în ultimii 150 de ani.
Liceul Eminescu, pe vremuri Domnița Ileana, nu și-a schimbat înfățișarea exterioară și sunt fericită că acolo a absolvit și unul dintre băieții mei. Acolo, inițial învățau doar fete, iar ulterior clasele au devenit mixte.
Am prins vremea când era doar liceu de fete, cu uniforme, cu matricole, ordonate, cu o echipă de profesoare excepționale.
În liceu se organizau și reuniuni, pentru că în clădirea de astăzi a Liceului Mircea cel Bătrân era comandamentul sediului sovietic. Noi învățam în sediul Liceului Eminescu dimineața, iar băieții după-amiaza. Și, vând, nevrând, cu bilețele lăsate, trimise, primite sau schimbate, s-au legat prietenii și reuniunile noastre erau cu invitați de la Liceul Mircea cel Bătrân. Erau prezente cadrele didactice și se dansa pe muzica epocii respective, dar fără excese, cu un comportament care trebuia să demonstreze educația aleasă pe care o primeau copiii în instituțiile de învățământ.
Emoția cea mai mare am trăit-o, când, în clasa a X-a am reprezentat Constanța la Olimpiada națională de fizică și am luat premiu. Grigore Moisil mi-a dat diploma și m-a îmbrățișat, am primit un teanc de cărți rusești de fizică, pentru că era perioada rusificării la noi. La întoarcerea de la premiere am hotărât să merg la liceu, nu acasă și doamna de fizică era în oră cu clasa noastră, a X-a D, i-am arătat diploma, cărțile, m-a îmbrățișat și a plâns. Am înțeles mai târziu cât de mult a ajutat-o succesul acesta, pentru că soțul fiind arestat politic, urma să fie eliminată din Corpul Didactic. Se învăța carte la modul foarte serios și toate colegele mele au absolvit facultăți importante și au fost personalități ale județului nostru sau ale județelor în care s-au stabilit ulterior.”, a povestit pentru Discover Dobrogea, doamna Olga Duțu.
De teama bombardamentelor, constănțenii se adăposteau în tranșee
„Mai am o amintire dragă de pe Belșugului 22. Constanța a fost bombardată și de ruși și de nemți și bunicul a făcut un tranșeu, să putem intra atât părinții cât și copiii să ne protejăm. Țin minte sirenele care anunțau bombardamentul și mama l-a luat pe cel mai mic în brațe, pe mine și pe fratele meu de mână, am coborât în tranșeu și eu m-am agățat de piciorul mamei, înspăimântată de sunetul sirenelor. Țin minte cum îi tremura piciorul, iar acest lucru nu îl voi uita niciodată, pentru că era trăirea intensă a unei mame care răspundea de viața celor trei copii, pe care i-a ocrotit cum a putut în clipa aceea.”, a mai povestit Olga Duțu pentru Discover Dobrogea.
Viața culturală în Constanța anilor ’50
Tot de la dna Olga Duțu am aflat că, în acele vremuri, tinerii mergeau la filme, pentru că erau multe cinematografe în Constanța.
„Filmul era principala instituție culturală, unde, pe lângă cele care încercau să transmită orientarea ideologică a vremii, rulau și capodopere ale filmului internațional, dar și românesc, pentru că începuse să înmugurească și să se afirme. De asemenea, spectacolele de teatru, de operă, care erau frecventate de constănțeni pe vremea stăpânirii rusești, după război.
În sediul Colegiului Mircea era comandamentul rusesc, iar parcul din fața Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski era îngrădit cu gard, aveau niște foișoare, unde rușii cu soțiile se distrau serile, cu muzica lor frumoasă, trebuie să recunoaștem. Noi nu prea aveam voie să trecem pe trotuarul care era lângă această grădină.”, a mai spus, pentru Discover Dobrogea, doamna Olga Duțu.
0 Comentarii