fbpx
Mamaia Constanta
AIMM și OMD Mamaia Constanța vă invită la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023

noiembrie 23, 2023

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța vă invită în perioada 24-26 noiembrie 2023 la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023 – industria HORECA Constanța.

Evenimentul este organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța (AIMM Constanța) și se va desfășura în incinta Pavilionului Expozițional Constanța, situat în Bulevardul Mamaia, nr.331 A, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Timp de trei zile toți cei interesați au oportunitatea de a lua parte la un eveniment destinat industriilor HORECA, de a interacționa cu profesioniști în domeniu, care vor prezenta servicii și produse prin expoziții, organizarea de seminarii, mese rotunde și ateliere de lucru:

“Evenimentul promovează mediul antreprenorial, dezvoltarea afacerilor şi ocuparea forţei de muncă în domeniul HORECA. OMD Mamaia Constanța este partener în cadrul evenimentului. Îi invităm pe toți doritorii să viziteze pavilionul expozițional, unde vor fi prezenți și membrii Organizației noastre. Este un eveniment care mereu a fost bine primit de piața din Constanța, având ca obiectiv facilitarea contactelor între întreprinzătorii care activează în domeniul furnizării de bunuri și servicii pentru sectorul HORECA și agenții economici care activează în acest sector. Veți regăsi mai multe domenii de activitate din care fac parte expozanții la TIMM: de la producători textile și uniforme, la producători echipamente profesionale HORECA, prestatori de servicii de amenajări interioare/exterioare și alții”, a precizat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Agenda evenimentelor:

Vineri, 24 noiembrie 2023 11.00 – Deschidere oficială – cu participarea ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, domnul Ștefan Radu Oprea, oficialităților centrale și locale, cât și a membrilor patronatelor și organizațiilor din turism;

12.15 – Conferință presă – Sala de conferințe din cadrul Pavilionului Expozițional (etaj 1);

13.30 – Atelier de lucru – Seminar – “Perspective și provocări Sezon 2024” – dezbatere liberă.

Sâmbătă, 25 noiembrie 2023

10.30 – Workshop-uri: „Tehnologie tradițională vs. robotizare, în curățenia profesională”, „Sistematizarea operațională și monitorizarea digitală a procedurilor din curățenia profesională”, „Actualități și tendințe în cosmetica hotelieră;

12.30 – Atelier de lucru – Specialiști resurese umane și recrutare personal extern.

Duminică, 26 noiembrie 2023

Sesiuni de demonstrații de lucru ale expozanților.

Târgul este deschis vizitatorilor, zilnic, între orele 10:00 – 18:00!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Pin It on Pinterest