Istoria Dobrogei este captivantă, iar astăzi, de ziua frumoasei regiuni dintre Dunăre și Mare, ne reamintim cu drag câteva lucruri importante. Fost maidan de încăierare între turci și ruși, Dobrogea arăta ca un tablou dezolant la sfârșitul ostilităților, în noiembrie 1878. Era un pustiu plin de ierburi și mărăcini, prin care mergeai zile întregi până descopereai un copac sau niște așezări omenești. În văile cu firicele de apă erau pitite satele, câte un pâlc de bordeie, niște căsuțe ridicate din bălegar frământat cu lut și acoperite cu paie sau pământ. Nici măcar un copac nu înveselea grădinile colibelor cu ferestre de-o palmă. Într-o odaie se înghesuiau toți ai casei, iar noaptea, rogojinile le țineau loc de așternuturi. Au trecut 141 de ani de la revenirea Dobrogei la țară și multe lucruri s-au schimbat. Totuși, nu trebuie să uităm viața grea pe care au avut-o străbunii noștri, în această regiune secerată de ciumă și prăduită de oștile năvălitorilor. Astăzi, 14 noiembrie, când sărbătorim cu fast Ziua Dobrogei, ne amintim cum se trăia în acele vremuri grele.

1. Din istoria Dobrogei face parte și proclamația principelui Carol I către dobrogeni

După un război ruso-turc devenit pentru noi război de independență, pe 14 decembrie 1878 Dobrogea revine la țară. După lungi tratative, Dobrogea este recunoscută ca fiind parte a României. Autoritățile române în frunte cu principele Carol I intră în Dobrogea și se opresc la Tulcea, pentru că era orașul cel mare al Dobrogei.

Înainte, Babadag a fost localitatea cea mai importantă, acolo era sediul raialei și locul în care a fost ridicat Seminarul musulman. Constanța în schimb, era un fel de mic târg sărăcăcios, în care populația musulmană era majoritară, fiind urmată de greci, a declarat pentru Discover Dobrogea, istoricul Lavinia Dumitrașcu.

La intrarea în Dobrogea, Carol I lansează două proclamații foarte importante, Proclamația către soldați și Proclamația către dobrogeni. Ideea transmisă este aceea de toleranță, de egalitate între minorități și majoritate. Musulmanii, din populație majoritară și stăpână, au devenit minoritari și stăpâniți de români. După Tulcea, Carol I ajunge și la Constanța. El a spus atunci, că ”Armata română care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât să mențină ordinea și să ocrotească pașnica viețuire a dobrogenilor”. Mai mult decât atât, Carol I a ridicat în Constanța, din banii statului, Moscheea  Carol I, căreia musulmanii i-au dat numele domnitorului, în semn de mulțumire.

2.Dascăli și preoți din toată țara au venit în Dobrogea să îi învețe carte pe copii

Cu gospodăriile în spinare, învățătorii și preoții din țară au venit în Dobrogea, în urma apelului făcut de guvern, să îi școlească pe copii și pe adulți. Deși le-au fost oferite facilități, unii dascăli asociau traiul în Dobrogea cu un surghiun siberian și voiau să plece cât mai repede. Ei au găsit aici o populație ale cărei răni din timpul războiului nu se vindecaseră, o regiune care nu comunica direct cu țara, locuitori nedeprinși cu legile scrise. După 1878 s-au întemeiat școli primare în toate orașele și satele din județele Constanța și Tulcea. Pentru organizarea școlilor primare de fete și de băieți, a fost însărcinat profesorul Ion Bănescu, numit revizor școlar pentru toată Dobrogea.

Primele școli oficiale românești din regiune aveau bănci din scânduri așezate pe patru pari bătuți în pământ, iar în loc de tablă de scris, o cutie mare cu nisip. Atât în orașul Tulcea, cât și în Constanța, au fost inițial câte două școli, una de fete și alta de băieți. Aceeași situație era însă și în Babadag, Isaccea, Măcin, Mahmudia, Sulina, Chilia Veche, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârșova și Ostrov. De altfel, în toate comunele din Tulcea și Constanța au funcționat școli primare sătești de stat, chiar începând cu 1878, anul Unirii.

În 1880, frecvența în toate școlile primare dobrogene era de 3100 de fete și băieți, iar în 1905 se ridicase la peste 19.500 de elevi. Ulterior au fost înființate și licee pentru fete și pentru băieți, școli profesionale, școli de comerț, de meserii, de ucenici și școli de contabili. Pentru că s-a dezvoltat agricultura în zonă, au apărut și școli de agricultură, la Hamangia în Tulcea și la Murfatlar, în Constanța. Tot în Constanța au fost deschise o școală navală pentru ofițerii de marină și o școală de marină pentru personalul inferior marinăresc.

3.Gospodăria tradițională din Dobrogea, unică în România

Putineiul de bătut untul, bota pentru apă, linguroaie, scoarțe, ștergare, soba oarbă, lada de zestre, lenjerii din borangic și multe alte lucruri demult uitate în această eră a tehnologiei, făceau parte din gospodăria tradițională din Dobrogea. Acum, astfel de obiecte sunt rarități în satele dobrogene, dar le putem vedea expuse în muzee, pentru a ne reaminti cum se trăia și se gătea odinioară, când viața era mai simplă și obiceiurile respectate cu sfințenie.

Din gospodăria tradițională dobrogeană nu lipseau trei spații de organizare a locuinței: „camera curată”, tinda cu vatra și odaia de zi sau camera de locuit, în care familia își ducea traiul zilnic, iar femeile torceau și țeseau.

Până în anul 1900, casele din Dobrogea erau mici, aveau doar două încăperi, fiind compuse din tindă și o odaie de locuit. Ulterior a apărut casa tradițională dobrogeană cu trei odăi, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Cerasela Dobrinescu, de la Muzeul de Artă Populară Constanța. Ea a precizat că întotdeauna exista o prispă, care se desfășura parțial sau pe toată fațada casei. Dobrogea este un ținut multietnic, o zonă care a fost mult timp sub stăpânire otomană, dar încă mai există sate în care tradițiile s-au păstrat. De altfel, întemeietorii satelor dobrogene sunt musulmanii, de aceea denumirile vechi ale localităților sunt turcești.

4.”Drumul de fier” care a dezvoltat Dobrogea

Călătorii care străbăteau Dobrogea în urmă cu 150 de ani, se înarmau cu multă răbdare. Drumurile nu erau nici măcar pietruite și duceau de la un sat la altul. De la Medgidia până la Constanța drumul dura 8 ore, iar de la Cernavodă la Constanța trebuia să faci 11 ore. Iarna sau în zilele ploioase, căruțele se împotmoleau în gropile de pe aceste ulițe, astfel că nu se putea circula. În lipsa drumurilor, nu existau căruțe de poștă și diligențe, iar corespondența oficială se transporta prin curieri care mergeau călare pe cai. Lipsa căilor de comunicație cu restul țării a întârziat popularea și dezvoltarea economică a regiunii Dobrogea.

Proiectul politicienilor și al lui Carol I a fost să alinieze Dobrogea la țară, prin realizarea unei legături directe între România și această regiune. Întrucât drumul din România până în Dobrogea era foarte lung și ocolitor, s-a hotărât răscumpărarea căii ferate Cernavodă-Constanța și a Portului Constanța, de la compania engleză căreia îi fuseseră concesionate aceste lucrări de către Imperiul Otoman. Societatea engleză a ridicat case frumoase, care sunt și astăzi în Constanța și a dinamizat puțin viața monotonă a urbei. Dar lucrările le-au făcut prost, nu au respectat termenele, iar compania a dat faliment. Statul român a răscumpărat calea ferată și portul la o sumă foarte mare. Au fost organizate două licitații, la care au participat marile firme care construiau poduri, însă acestea nu au reușit să întrunească cerințele caietului de sarcini. Ion Brătianu l-a sprijinit atunci pe foarte tânărul inginer Anghel Saligny, pentru a realiza lucrările. Saligny, după ce a terminat facultatea lucrase cu inginerul Gustave Eiffel, a făcut practică și vizitase cele mai mari poduri din lume. Împreună cu o echipă de ingineri, el a construit faimosul Pod de la Cernavodă. Doctorul în istorie Lavinia Dumitrașcu, a declarat pentru Discover Dobrogea, că între acei ingineri erau doi dintre băieții primului-ministru de la acea vreme, Ion Brătianu. ”Se pare că lui Ionel Brătianu nu prea îi plăcea să muncească, fapt pentru care Anghel Saligny i-a spus că dacă nu vrea să facă treabă și tot întârzie, să se ducă acasă. Răspunsul lui a fost: ”Eu sunt un Brătianu și un Brătianu nu lasă niciodată lucrul neterminat”, fapt pentru care a început să lucreze cu sârg”, a precizat muzeograful Lavinia Dumitrașcu.

Astfel, România a fost legată de Dobrogea prin Podul de la Cernavodă și, grație aceluiași inginer, Dobrogea s-a legat de lume prin Portul Constanța. Lucrările au fost începute de la minus zero, pentru că, în mare parte, inginerii au demolat ce făcuseră englezii. Constanța a devenit cel mai mare port la Marea Neagră, iar Podul de la Cernavodă rezistă de 100 de ani.

5.Reședințele regale din Constanța

A existat o relație foarte strânsă între familia regală și Dobrogea, această zonă de care principele Carol I s-a îndrăgostit iremediabil. În 1878, Constanța, Kiustenge de atunci, era doar un sat somnolent și adâncit în uitare. Carol I a încercat și chiar a reușit să racordeze și să modernizeze această provincie de frontieră a Imperiului Otoman, care s-a reunit cu țara. Domnitorul Carol I și regina Elisabeta s-au îndrăgostit iremediabil de Dobrogea. Le-a plăcut atât de mult această zonă, încât și-au făcut aici palate și ”cuiburi”.

Palatul Regal a fost prima reședință regală construită în Constanța începând cu anul 1903, de către autoritățile centrale. Palatul a fost ridicat pentru familia regală, care a venit frecvent în orașul de la malul mării din anul 1905, până la moartea Regelui Carol I. Regina Elisabeta se simțea însă înstrăinată în acel palat, care i se părea că este departe de mare și a optat pentru Pavilionul regal, o căsuță modestă construită de Anghel Saligny și inginerii săi în Portul Constanța, în semn de omagiu față de familia regală.

Pavilionul regal era, de fapt, o cabană din lemn susținută pe o consolă de fontă, așezată pe un picior de piatră. Se spune că avea formă de navă, deoarece dădea senzația de plutire. Denumit și ”Cuibul Reginei”, pavilionul a devenit reședința preferată de la mare a Reginei Elisabeta. Vila regală din Mamaia, un proiect al Reginei Maria, a fost cea de-a treia reședință a regalității, ridicată în Constanța.

În acea perioadă, stațiunea ”Băile Mamaia” a devenit o zonă interesantă, astfel că în anul 1923, Regina Maria a hotărât să își facă acolo o reședință. Deși s-a implicat în construcția ei și a verificat permanent lucrările, a realizat planuri și proiecte, regina a descoperit ulterior Balcicul, de care s-a îndrăgostit. A ridicat și acolo un palat regal, în care s-a mutat în 1937 și a lăsat proprietatea de la Mamaia, Reginei mamă Elena și Principelui Mihai, care în scurt timp a devenit rege.

Populația Dobrogei a crescut de la un an la altul după ce regiunea a fost conectată cu restul țării. Dacă potrivit statisticilor, în 1879 populația județelor Constanța și Tulcea se ridica la aproximativ 117.000 de persoane, iar majoritatea era formată din musulmani, numărul locuitorilor a crescut foarte mult în următorii ani, iar românii au devenit majoritari. Pământul situat între Dunăre și Marea Neagră este încărcat de istorie, iar pustiul de ierburi a fost transformat de oamenii harnici, în frumoase localități, bogate în tradiții. La mulți ani buni, Dobrogea!